Socodorul se desparte de Lezeu, Țoca și Pele, dar pune mâna pe Purtan și mai caută un fotbalist de ax central!

Pe locul 5, la 12 puncte de liderul din Vinga, CS Socodor a decis să se despartă de trei dintre cei mai importanți jucători ai săi. Fundașii Mario Pele (21 de ani) și Bogdan Țoca (34 de ani), dar și mijlocașul Alexandru Lezeu (28 de ani) au fost printre artizanii promovării în Liga 3-a, prima din din istoria clubului din apropierea graniței cu Ungaria.
Bihorenii Țoca și Lezeu vor continua să fie colegi, dar la Club Atletic Oradea, formație clasată pe locul 2 din Liga 4-a Bihor, în timp ce Pele a ajuns sub comanda lui Călin Dehelean, la CS Vladimirescu. „Le mulțumim celor trei jucători pentru ceea ce au făcut pentru clubul nostru și le urăm baftă la noile lor echipe. Ne-am reunit fără ei miercuri, când am și disputat un amical cu o combinată de juniori de la UTA, antrenată de Sandu Gaica. Vom face două-trei antrenamente pe săptămână, în funcție și de meciurile amicale programate, dar și disponibilitatea celor care lucrează. Obiectivul pentru retur este cu siguranță locurile 1-5.”, a spus Tiberiu Darazs, antrenorul celor din Socodor.
Pe lângă cele trei plecări, divizionara a patra din nordul județului are și două achiziții. Una dintre ele vizează un nume important la nivel județean, polivalentul mijlocaș, Octavian Purtan. Fobalistul de 30 de ani tocmai s-a despărțit de Național Sebiș și se înțelesese cu Socodorul de la finalul anului trecut. Dar, sub comanda lui Darazs a mai ajuns și portarul de 16 ani, Daniel Șerban, de la Chișineu Criș. „Mai vrem un mijlocaș central sau un fundaș central, să vedem ce reușim să găsim pe piață”, a mai spus antrenorul Socodorului.
Adversarii iernii pentru Socodor sunt: Unirea Sântana (4 februarie), Liberty Salonta (7 februarie), UTA U18 (15 februarie), CS Vladimirescu (18 februarie), Victoria Ineu (21 februarie) și Victoria Felnac (28 februarie).

