Adi Mihalcea, despre statutul lui FC Argeș: „Pe Micovschi ni l-am dorit și noi, nu e o echipă săracă”

Au fost câteva echipe care și-au pasat pe rând calificativul de surpriza sezonului în SuperLigă, plecând chiar de la UTA și continuând cu Unirea Slobozia, FC Botoșani și FC Argeș. Piteștenii par cei mai constanți, atâta timp sunt cei mai bine clasați în momentul de față, pe locul 4. Iar performanța lor e cu atât mai prețioasă cu cât au statut de nou promovați.
Totuși, Adrian Mihalcea atrage atenția asupra condițiilor pe care le oferă gruparea din Trivale, plecând de la faptul că au reușit să pună mâna pe Claudiu Micovschi, fotbalistul Rapidului dorit chiar de UTA, Petrolul sau Oțelul. „FC Argeș este o echipă nou promovată cu un lot structurat foarte bine și eu zic că sunt pe merit sunt acolo. Chiar dacă ești o nou promovată, în momentul când te ții de un buget și reușești să faci un lot competitiv, chiar nu contează acest statut. Și, uitați-vă, pe Micovschi ni l-am dorit și nou, numai că n-am reușit să-l atragem. Deci au avut ceva mai mult decât noi, i-au oferit ceva mai mult decât noi, așa că nu e o echipă săracă. În plus, e o echipă și cu istorie și cu tradiție și partea asta, cu nou promovată, deja a trecut. E aproape pe final acest campionat și cred că a și uitat lumea că FC Argeș este o nou promovată. E o echipă bună, care pierde foarte greu și a pus probleme, cred, oricărei echipe”, a punctat antrenorul „Bătrânei Doamne”.
Claudiu Micovschi a marcat primul său gol pentru FC Argeș chiar etapa trecută, în deplasarea câștigată cu 2-0 de piteșteni, la Clinceni, cu Metaloglobus. Fostul rapidist l-a înlocuit în lotul „alb-violeților” din Trivale pe brazilianul Caio, pe care piteștenii au luat 600 de mii de la letonii de la FC Riga. Se pare că Micovschi are un salariu de 12 mii de euro la Pitești, bani pe care UTA nu a putut să i-i dea, cu toate că s-ar fi reîntâlnit cu golgheterul celui mai bun sezon din ultimii 53 de ani (2023-2024).
FOTO: Ionuț Iordache (gsp.ro)


Spatii libere te îndeamnă la monolog. Deși locul e de multiplex. Sigur ca Mihalcea, și noi deopotriva, doream pe MICOVSCHI. Era în regiune, probat, axat pe randament. Piața libera are alte dimensiuni. E libera pana vine unul cu bani. Argeșul, rănit și el de nereușite a strâns în haine modeste, arginti pentru ocazii. Ocaziile vin și se duc. Nu și pentru cei cu previziunea în sânge. La Mioveni, UTA, e oaspete de prim rang. Mihalcea, taciturn și plin de speranțe legate cu pamblici roz. Scriu cu emoția începutului de sezon, în care nimic nu e aranjat definitiv. Și vorba lui Florin Piersic……,, Dacă am supărat pe cineva….. ma bucur. „.!!
Deși FC Argeș are prima șansă, UTA este o echipă care marchează constant în deplasare (a marcat în ultimele 4 meciuri externe). Mulți analiști anticipează un meci cu puține goluri (Sub 2.5) sau un scor strâns de tipul 1-0 sau 1-1.
Eu sper să fie 1-2.
Nu știu dacă sunt roz, dar știu sigur că sunt panglici și nu pamblici.
Vorbirea populara admite licențe. Sa nu mai zicem ca și postări oficiale suferă minusuri. Aici, am convenit ca, prioritara e ideea. Biet, Pelin, ai ajuns vanator de virgule!! Pe când și un text sa ne dea pe spate ? Deocamdată ești în rolul purtătorului de tava. Adevărat cu mănuși albe. Ce scrii tu merge seara cu ceaiul de sunătoare.!!
Superbă scuza cu licența poetică. După o astfel de lectură te tratezi cu ceai de tei.
În niciun caz vânător de virgule, nici măcar de analfabeți, cum e cazul lu’ matale Găvrilă. Analfabet cu pretenții!
,, Decât ne râdem” , nu te forța prea tare, și mai renunța la mănuși albe și tavă, devin obsesiv-bolnavicioase.