Superliga

SuperLiga, etapa a 24-a: U. Cluj dă lovitura în Giulești, iar UTA iese din play-off, primul succes al lui Munteanu pe banca Sibiului!




Vineri

CFR Cluj – Metaloglobus  4-2

Pentru a doua etapă la rând, următorul adversar al celor de la UTA a marcat patru goluri. Însă, pentru CFR Cluj meciul de acasă, cu „lanterna”, a fost infinit mai greu decât cel cu campioana FCSB și, drept dovadă, a fost decis de abia pe final. În Gruia, Metalglobus a deschis, surprinzător, scorul. În minutul 9, Visic a profitata de o deviere nefericită a lui Kun. Cinci minute mai târziu, Aliev a înscris din fața porții după pasa ideală de la Cordea. Oaspeții au continuat să facă un meci bun, iar Ely Fernandes a ratat de puțin ținta din careul mic. Clujenii au pus presiune pe poarta lui Gavrilaș încă din startul părții secunde și Korenica a trimis în bară. De marcat au marcat, însă, tot bucureștenii, prin Sîrbu, care a tras destul de slab, dar M. Popa a scăpat mingea printre picioare. La mijlocul reprizei, gazdele au primit un penalty și Cordea a transformat cu multe emoții, Gavrilaș fiind păcălit de teren. Forcingul de final al vicecampioanei a produs și golurile de trei puncte. În minutul 88, Korenica a făcut 3-2 cu un lut cu stângul de la 18 metri, iar Codrea a realizat „dubla”, primind o pasă în fața porții de la Aliev. CFR-ul o egalează pe UTA la puncte, cel puțin până mâine, când arădenii joacă la Mioveni, cu FC Argeș. Iar în intermediară, clujenii vin la Arad.

Dinamo – Petrolul  1-1

„Lupii” au încurcat „câinii” în lupta pentru titlu, după un meci defensiv bun, dar și cu mult ajutor din partea lui portarului Epassy. Dinamoviștii au avut inițiativa și prima ocazie clară i-a aparținut lui Musi, care a tras de puțin pe lângă. Gnahore a trimis și el în Bălbărou, după o fază creată de Soro. Până la pauză, cele 12 șuturi la zero spre poartă și posesia 80-20 nu au produs nici un efect pe tabelă în favoarea lui Dinamo. Prahovenii au mai ieșit de la „cutie” în partea a doua și Epassy i-a blocat bine unghiul de șut lui Chică Roșă.În minutul 64, s-a născut faza ce părea să decidă câștigăoarea. Musi a recuperat la mijloc, l-a lansat pe Soro, care, la rândul său, l-a deschis pe Armstrong în stânga și scoțianul a găsit colțul scurt al porții lui Bălbărău. Ricardinho a fost aproape de 1-1 cu un șut superb, dar Petrolul a insistat mai mult pe final. Iar golul a căzut cu 8 minute înainte de final. Epassy a scăpat un balon din mână, Boțogan a reluat în bară, dar mingea a sărit la Grozav care a trimis în poarta goală. Dinamo a atacat haotic și a ratat victoria și șansa de a urca pe primul loc cel puțin până mâine. Punctul o ajută pe Petrolul să sară la golaveraj peste Slobozia, deasupra liniei.

Sâmbătă

Unirea Slobozia – Hermannstadt  2-3

Sibiul a câștigat din nou în SuperLigă după 13 partide și a făcut-o la Slobozia, iar unirea deja regretă că s-a întors acasă, căci pierduse și partida cu UTA din startul anului. De la bun început trebuie spus că nu a funcționat VAR-ul, deși la partida cu arădenii exista aceeași alimentare prin generator. Și, totuși, ziua a început bine pentru echipa lui Prepeliță și Vlădoiu, căci Espinosa a transformat în gol pasa de efect al lui Alex Albu. Doar că oaspeții au revenit şi au înscris de trei ori în mai puțin de 10 minute. Camerunezul Christ Afalna și-a taxat fosta formație cu o „dublă” (29, 36). Primul gol a venit după ce Aurelian Chițu a trimis în bară, iar al doilea din pasa aceluași lui Chițu.Acesta din urmă a punctat și el după centrarea lui Ciubotaru. Și Espinosa a făcut „dubla” imediat după pauză, cu toate că, dacă ar fi funcționat VAR-ul, golul era anulat. Finalul a fost tensionat, cu numeroase faze fixe și încercări la poarta lui Căbuz, însă Hermannstadt a rezistat și a gestionat bine minutele de prelungire. Așadar, Hermannstad încheie seria fără victorie în SuperLigă, timp în care a bifat patru au fost egaluri și iar nouă eşecuri. Ialomițenii au acum trei înfrângeri consecutive în campionat şi şapte eşecuri consecutive pe teren propriu și au căzut pe locul 13.

FC Argeș – UTA Arad  0-1

Arădenii nu au acuzat șocul eșecului intern cu Rapidul și au făcut un meci solid la Mioveni, cu Piteștiul. Echipa lui Adi Mihalcea a avut mai mult inițiativa, iar Alomerovic și Sota au trimis primele șuturi periculoase ce au trecut de puțin pe lângă cele două bare ale porții lui Lazar. Utiștii au mai avut și alte șarje ofensive neconcretizate prin acțiuni clare de gol, însă pe final de repriză au și riscat ceva la execuțiile lui Tofan și Bettaieb ce nu au fost, însă, cadrate. Deși Bogdan Andone a făcut din timp trei schimbări, piteștenii au continuat să joace modest, iar eforturile ceva mai mari ale oaspeților și-au găsit și finalitatea. În minutul 68, Alomerovic a centrat din stânga, oar Coman a trimis cu capul în plasă din careul mic. În ultimul sfert de oră, Mihalcea s-a acoperit mai bine cu Hrezdac și Van Durmen, iar gazdele nu au prea găsit soluții de a ataca poarta UTA-ei. Singurele finalizări ce nu i-au pus probleme lui Gorcea au venit de la Bettaieb și Sierra, acesta din urmă reluând slab cu capul, după un corner, în cel de-al treilea minut de prelungire. Piteștenii pierd primul meci din 2026 și riscă să iasă din zona play-off etapa ce vine, dacă pierd la Cluj, cu U. , iar UTA și Botoșaniul sau Oțelul câștigă și ele.

FC Rapid – U Cluj  0-2

„Șepcile roșii” continuă să facă ravagii când se deplasează în Giulești. Contrar calculelor hârtiei, U. Cluj s-a impus cu 2-0, reușitele venind spre fnal. Clujenii și-au atenționat adversarii încă din minutul 8 despre intențiile lor ofensive, odată cu șutul de puțin pe lângă poartă al lui Bic. Grameni l-a imitat pe clujean, în minutul 34, la cealaltă poartă, Drameh a tras și el telefonat și a fost 0-0 la pauză. Actul secund a început cu gazdele ceva mai vivace, iar Christensen a reluat pe lângă din pasa ideală a lui Dobre. Bic l-a întins serios pe Aioani cu șut din 14 metri lateral stânga. Apoi, Bergodi a jucat „cartea” Oucasse Mendy și acesta avea să fie decisiv. Francezul a apărut perfect în gura porții după Cristea a „corectat” un corner din dreapta al echipei sale. Era 0-1, din minutul 67. Tot Mendy a obținut un penalty din contactul forțat de el cu Aioani, iar Nistor a marcat de la punctul cu var, când mai erau 5 minute de joc. Astfel, bucureștenii au ratat ocazia de a reveni pe primul loc și rămân pe 3, cu 45 de puncte, în timp ce Universitatea Cluj o aruncă din nou pe UTA în afara play-offului și chiar urcă pe 5, în locul Botoșaniului.

Vineri, 30 ianuarie

CFR Cluj – Metaloglobus  4-2

Aliev 14, Cordea 70 – penalty, 90, Korenica 88 / Visic 9, Sîrbu 51

rezumat video

Dinamo – Petrolul  1-1

Armstrong 64 / Grozav 82

rezumat video

Sâmbătă, 31 ianuarie

Unirea Slobozia – Hermannstadt  2-3

Espinoza 12, 55 / Afalna 29, 36, Chițu 33

rezumat video

FC Argeș – UTA Arad  0-1

/ M. Coman 67

rezumat video

FC Rapid – U Cluj  0-2

/  Mendy 67, Nistor 85 – penalty

rezumat video

Duminică, 1 februarie

17.15 Farul- Universitatea Craiova

20.00 FCSB – Csikszereda

Luni, 2 februarie

18.30 FC Botoșani – Oțelul

Clasament

Etapa următoare, intermediară:

Marți, 3 Februarie 2026

ora 16:00 Petrolul – Unirea Slobozia

ora 18:00 Universitatea Cluj – FC Argeș

ora 20:30 Hermannstadt – FC Rapid

Miercuri, 4 Februarie 2026

ora 16:00 Metaloglobus – Csikszereda

ora 18:00 UTA Arad – CFR 1907 Cluj

ora 20:30 Farul Constanța – Dinamo București

Joi, 5 Februarie 2026

ora 18:00 Universitatea Craiova – Oțelul Galați

ora 20:30 FCSB – FC Botoșani

FOTO: Cristi Preda (gsp.ro)








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button