SuperLiga, etapa a 26-a: FC Botoșani se deblochează înainte de vizita de la Arad, FCSB trece peste UTA!

Vineri
FC Argeș – Hermannstadt 3-1
Formația antrenată de Bogdan Andone a reacționat la eșecurile cu UTA și U. Cluj cu un succes cu codașa Hermannstadt și ajunge din nou în „careul de ași”, cel puțin până sâmbătă seară. Rădescu a fost omul primei jumătăți de oră. Mai întâi, golul mijlocașului gazdelor a fost anulat pentru că mingea depăşise suprafaţa de joc, după care tot Rădescu a suferit faultul de eliminare al lui Karo. La 2 minute de la ieșirea cipriotului, Bettaieb a deschis scorul printr-un șut senzaţional din unghi mort. În repriza a doua, piteștenii s-au mulțumit să controleze tactic partida în fața unei echipe neinspirate la construcție și aflată și în zece oameni. Dar, cu 10 minute înainte de final, „alb-violeții” au decis că e cazul să risipească orice emoții. Moldoveanu a făcut 2-0 după o acțiune personală din stânga și un șut plasat, iar Bettaieb a reuşit „dubla” cu o execuție pe jos din unghi. Sibienii au reușit golul de onoare, în minutul 89, prin Sergiu Buş, din pasa lui Politic, care a debutat la Hermannstadt.
FC Rapid – Petrolul 1-1
Dacă în deplasare s-a descurcat bine, cu victorii la Arad și Sibiu, Rapidul șchioapătă în Giulești. După U. Cluj, și Petrolul a plecat neînvinsă. „Lupii” au condus, dar nu au câștigat precum „șepcile roșii”, însă rezultatul e slab pentru formația lui Costel Gâlcă. În prima repriză, fiecare echipă a avut câte o ocazie notabilă. K. Keita (21) a trimis un şut de la 35 metri, iar portarul Bălbărău a respins. Petrolul a avut un contraatac periculos (41), dar V. Gheorghe a şutat peste poartă din poziţie bună. Rapidul a și-a băgat titularii după pauză, iar Bălbărău a intervenit foarte bine la reluările lui D. Paraschiv (57) şi Bolgado (67). Dincolo, Ricardinho a fost aproape să-l surprindă pe portarul Dejan Iliev, fostul utist debutând cu acest prilej la Rapid. Din cornerul rezultat, prahovenii au deschis scorul prin Papp (72), la lovitura de la colț executată de Jyry şi deviată Boţogan. Rapid a egalat la scurt timp, prin Paşcanu (75), după ce Grozav a deviat involuntar spre propria poartă cornerul executat de Petrila, iar Bălbărău a respins până la fundașul Rapidului. Petrolul a terminat meciul în zece, prin eliminarea lui M. Dulca, dar gazdele nu au mai avut nici o ocazie și au pierdut ocazia să urce pe primul loc, înainte de Dinamo – U. Craiova.
Sâmbătă
Unirea Slobozia – Farul Constanța 2-1
Nebunie la debutul lui Claudiu Niculescu pe banca Unirii Slobozia. Ialomițenii au fost conduși de Farul, dar au revenit și s-au impus grație unei „duble” reușite de Papeau, ultimul gol căzând în minutele de prelungire. Gazdele au început mai bine partida și au fost de patru ori în situație iminentă de gol și au lovit și bara odată. Bărbuț, Papeau și Ponde (bară) au fost cel mai aproape de gol pentru echipa din Slobozia. Contrar cursului jocului, Farul a dat lovitura la prima mare ocazie. Alibec a șutat, iar Dorobanțu a deviat în poarta apărată de Denis Rusu, care nu a mai putut interveni. Tot Alibec a reluat în bară în minutul 36, mingea a ajuns la Radaslavescu, dar șutul acestuia fost blocat. Pe final de repriză, în minutul 43, Unirea a reușit egalarea pri Papeau. Francezul a marcat la capătul unei superbe acțiuni individuale, terminată printr-un dribling scurt ca la futsal și o reluare în poarta goală. Papeau putea fi eroul ialomițenilor mai devreme (minutul 57), dar șutul său de la marginea careului a întâlnit bara transversală. Dulcea a ratat și el din poziție bună și, când meciul se îndrepta spre o remiză, echipa Niculescu a dat lovitura. Dorobanțu s-a revanșat cu o centrare perfectă, iar Papeau s-a înălțat și și-a plasat lovitura de cap în dreapta lui Buzbuchi.
Csikszereda – UTA 2-0
Bătrâna Doamnă nu a mai reușit să-și recupereze punctele pierdute pe teren propriu și a cedat, 0-2, la Miercurea Ciuc. Degeaba arădenii au fost ca joc și număr de ocazii create peste Csikszereda, căci gazdele au făcut aur din execuțiile de excepție ale lui Ceara, în poarta debutantului (în alb-roșu) Tordai. Prima reușită a brazilianului a venit după 13 minute, la capătul unei contre în dreapta, un dribling scurt asupra lui Pospelov și un șut cu stângul lângă bara din dreapta portarului utist. Abdallah a ratat una dintre marile ocazii avute după 6 minute, însă UTA punea presiune. Doar că Ceara a mai inventat o execuție frumoasă, mingea ducându-se în același colț din dreapta lui Tordai. Repriza secundă a fost un monolog al „roș-albilor”, care au atacat în valuri, dar Pap a fost de netrecut. Cu toate că portarul Ciucului a avut o singură intervenție grea, la șuturile lui Roman și Tzionis, căci Abdallah și Barbu a au reluat pe lângă din poziții bune. S-a terminat 2-0, iar UTA reușește să-i ia un singur punct nou promovatei din Secuime.
CFR 1907 Cluj – Universitatea Cluj 3-2
Vicecampioana își continuă seria victoriilor și după derby-ul orașului Cluj. CFR-ul a fost echipa mai pragmatică și s-a impus cu sorul de 3-2, iar titlurile ziarelor au fost luate de Cristiano Bergodi, cel care a sărit la bătaie cu Cordea și Muhar, fotbaliștii „vișiniilor”. Începutul de meci părea unul echilibrat, însă tabela s-a modificat rapid în Gruia. La o fază fixă, Cisse a trimis cu capul greșit în propriul careu și Djokovic (aflat la meciul 500 din carieră) a reluat în plasa lui Gertmonas. Imediat, un șut al lui Cordea s-a lovit de Cristea, iar mingea a ajuns norocos la Biliboc, care a majorat diferența cu un șut în cros (10). De abia după jumătatea reprizei, U. a avut reacție și chiar a revenit în joc. Chipciu a luat o acțiune pe cont propriu, i-a pasat lui Nistor, al cărui șut l-a învins pe Popa pe mijlocul porții (29). Doar că „șepcile” nu au profutat „injecția” de moral, iar cei care au mai înscris până la puaă au fost tot „feroviarii”. Macalou i-a pus mingea pe tavă lui, Camora și căpitanul CFR-ului a trimis sub transversală din unghi. Bergodi a mutat cu golgheterul Lukic la pauză și bosniacul a avut o dublă ocazie și a trimis în bară, însă balonul a refuzat să intre în poartă (62). Asaltul oaspeților a fost total și – până la urmă – s-a făcut 3-2. Ex. utistul Fabry a centrat din corner, Lukic a reluat bine cu capul, Popa a respins doar în picioarele lui iar Drammeh și acesta a redus din diferență. Finalul meciului s-a trăit la intensitate maximă, iar Cordea a lovit bara pe contraatac (89).S-a terminat 3-2, dar și cu pumni și îmbrânceli, Cordea și Bergodi vâzând cartonașul roșu.
Duminică
FC Botoșani – Metaloglobus 3-0
Echipa lui Leo Grozavu a întrerupt seria fără victorii ce dura de pe finalul lunii noiembrie printr-un sec 3-0 cu „lanterna” SuperLigii. Metaloglobus și-a dat autogol, prin Sava, după 14 minute de joc, la centrarea lui Friday în gura porții. Gazdele au trecut pe lângă al doilea gol în minutul 33, când Kovtalyuk a rămas singur cu Gavrilaș, dar nu l-a putut depăși pe portarul oaspeților. Totuși, botoșănenii au făcut 2-0 în minutul 42, prin E. Lopez, care a trimis mai întâi în bară, apoi a înscris. Bucureștenii păreau să reintre în joc imediat după pauză, însă golul lui Zakir a fost anulat pentru un fault în atac. Moldovenii nu au mai forțat apoi, dar tot au înscris și golul 3, prin ex. ustitul Câmpanu. Acesta a avut noroc că mingea i-a rămas dintr-o deviere a unui adversar. Așadar, Botoșaniul se deblochează chiar înainte de vizita de la Arad, pe care o va aborda și de pe loc de play-off (5), de la cota 42 de puncte.
Oțelul Galați – FCSB 1-4
Campioana accelerează pe final de sezon regular și, ca și CFR Cluj, a intrat serios în „cărțile” play-offului. FCSB a fost condusă la Galați, dar a întors meciul fără probleme, beneficiind și de eliminarea lui Zivulic din startul reprizei secunde, ca urmare a unui atac cu talpa pe glezna lui Bîrligea. Oricum bucureștenii aveau deja 2-1 pe tabelă, în condițiile în care gazdele l-au pierdut și pe Nuno Pedro, pentru o accidentare. Jelev a fost cel care a aruncat tribunele în aer, profitând de o minge ce a rămas cu noroc în careul de 6 metri, după duelul fizic dintre Dawa și Debeljuh. Era minutul 24, dar bucuria oțelarilor nu a durat decât 7 minute, căci Bîrligea a taxat o eroare mare a lui Lameira. Tot atacantul de careu al celor de la FCSB a făcut 1-2, cu o lovitură de cap, după un corner de pe stânga. După eliminarea lui Zivulic, a fost doar o echipă pe teren și scorul a luat proporții, dar FCSB au mai avut și alte ocazii mari, prin Olaru, Miculescu sau Dawa. De înscris au înscris Olaru, din voleu la centrarea lui Tănase (66) acesta din urmă închizând tabela din pasa lui Crețu, din minutul 79. Oţelul n-a câştigat de trei etape, în care a obţinut un singur punct și rămâne sub UTA, însă FCSB îi întrece după mult timp în clasament pe arădeni.
Vineri, 6 februarie
FC Argeș – Hermannstadt 3-1
Bettaieb 31, 83, Moldoveanu 80 / S. Buș 88
Cartonaș roșu: A. Karo (Hermannstadt) 29
FC Rapid – Petrolul 1-1
Pașcanu 75 / Papp 72
Cartonaș roșu: Dulca (Petrolul) 90+6
Sâmbătă, 7 Februarie 2026
Unirea Slobozia – Farul Constanța 2-1
Papeau 43, 90+3 / Alibec 24
Csikszereda – UTA Arad 2-0
A. Ceara 13, 35
CFR 1907 Cluj – Universitatea Cluj 3-2
Djokovic 5, Biliboc 10, Camora 43 / Nistor 29, Drammeh 83
Cartonașe roși: Cordea 90+7 / Cristiano Bergodi (U Cluj) 90+7
Duminică, 8 Februarie 2026
FC Botoșani – Metaloglobus 3-0
Sava – 14 – autogol, Lopez 41, Cîmpanu 89
Oțelul Galați – FCSB 1-4
Zhelev 25 / Bîrligea 31, 43, Olaru 66, Tănase 76
Cartonaș roșu: Zivulic (Oțelul) 54
Luni, 9 Februarie 2026
ora 20:00 Dinamo București – Universitatea Craiova
Clasament

Etapa următoare:
Vineri, 13 februarie 2026
ora 20,00: Petrolul – FC Argeș
Sâmbătă, 14 februarie
ora 14,30: Metaloglobus – Oțelul Galați
ora 19,00: Universitatea Cluj – Csikszereda
Duminică, 15 februarie
ora 14,00: UTA Arad – FC Botoșani
ora 17,00: Farul Constanța – FC Rapid
ora 20,00: Universitatea Craiova – FCSB
Luni, 16 februarie
ora 17,00: Hermannstadt – CFR 1907 Cluj
ora 20,00: Dinamo – Unirea Slobozia
FOTO: Răzvan Sauciuc (facebook)

