UTA – cu necunoscuta fundașului stânga, la Bistrița! Nigerianul Ndon își amână debutul

UTA a plecat la primele ore ale dimineții la Bistrița, acolo unde mâine seară (ora 20,30) își joacă accesul în sferturile Cupei României Betano. Dacă FCSB nu câștigă la Craiova, în derby-ul Grupei B, arădenii au și varianta remizei cu Gloria, însă Adi Mihalcea a spus deja că echipa sa nu știe să joace la egal și nu o va face nici de această dată.
La conferința de presă de ieri, antrenorul utist spunea că sunt șanse să lase acasă doi dintre fotbaliștii mai obosiți din lot și așa a făcut. Aceștia sunt fundașii Dmytro Pospelov și Din Alomerovic, iar lipsa nord-macedoneanului ridică o necunoscută. Cine va juca fundaș stânga, în condițiile în care și Padula a rămas la Arad, fiind în revenire după o accidentare? Variantele sunt două, ori Țuțu, ori Iacob vor fi mutați în stânga, căci e greu de crezut că Adi Mihalcea își va schimba așezarea. Adică să joace cu trei fundași centrali și să aibă doi fotbaliști care ar putea face toată banda și atunci să utilizeze un jucător ceva mai ofensiv. Sau ar mai avea varianta Van Durmen, fotbalist de picior stâng, care are ceva abilități defensive.
Până la urmă, tehnicianul de 49 de ani nu a apelat nici la Ime Ndon, considerând că acesta încă nu e pregătit să joace nici măcar 15-20 de minute. Prin urmare, debutul „noului Otele” la UTA se amână. În rest, acasă au mai rămas, Zsori, cu „ruptură de antrenor”, precum și accidentații Gorcea, Coman și Dragoș.
Cum a zis chiar Mihalcea ieri, Ovidiu Popescu e și el în lotul de 20, care se va antrena după-amiază chiar la Bistrița.


Cu Bistrița, pe stânga, poate juca și Mihalcea. Problema e următoarea etapa în Cupa. Se întrevăd adversari din vârful elitei. Sa mai remarcam ca tensiunea, pare ultima, e cu Botoșaniul. Moldoveni chiar dacă nu mai joaca ce jucau când erau în forma, au ce și UTA cauta. Prospețimea în joc. Sa mai remarcam, ca și în eventualitatea ca nimeni nu poate juca pe stânga nimeni nu îndrăznește sa aducă junior de la tineret. Ei poarta alte destinații și categorii. Împrumutați, refuzați marginalizați sau pur și simplu viitori civili în munci standard.
Necunoscuta singura este Mihalcea,ca stie sau nu…To be or not to be.Indiferent de pareri,opinii…Posibil sa fie de pe alta planeta dar nu dau nici macar doua cepe degerate pe aparitiile sale,declaratii ilare…El are rafuieli personale cu Zsori,Iliev,este in orbul gainii…Rade si zambeste la interviuri,ceea ce nu imi place…Dar ce sunt eu?
Nu stiu ce sa zic despre non-combat…Am mai spus si sustin…Exista cel putin doi tovarasi,cartite in club.Se stiu,ii stiu toti si nu oricine,pe pozitii…Ei sifoneaza mult…