Flavius Iacob a marcat primul său gol în SuperLigă, după care a fost penalizat cu penalty: „Trebuie să ne tăiem mâinile…”

Răspunsul lui Adrian Mihalcea la plecarea lui Vali Costache la FC Noah și accidentarea lui Gojkovic a fost titularizarea lui Flavius Iacob ca mijlocaș dreapta, în deplasarea de la Galați. Iar fundașul de 25 de ani a făcut o primă repriză aproape perfectă, punând și cireașa pe tort cu primul său gol în SuperLigă.
Iacob a luat o acțiune pe cont propriu, a pătruns în forță în careu și a trimis puternic pe lângă Dur-Bozoancă. UTA a condus cu 2-0 pe Dunăre, dar Oțelul a revenit și a impus remiza. „După ce a plecat (n.r. Costache), Mister mi-a spus că pot juca acolo și să-mi fac treaba câte mai bine. Defensiv știam deja să stau, ofensiv, la fel, mi-am ajutat echipa și sper să o fac în continuare. La 2-0, am mai avut ocazii, puteam marca, dar din minutul 35 ne-am retras, apoi a venit acel gol de 2-1. Dacă intram cu 2-0 la pauză, nu ne mai întorceau”, e de părere fotbalistul împrumutat de la Corvinul.
Golul de 2-2 a venit dintr-un penalty, acordat de Viorel Flueran, după ce VAR-ul i-a sesizat că Flavius Iacob a comis un henț în careu, după duelul cu Paul Iacob, fundașul central al lui Laszlo Balint. „Nu suntem mulțumiți, ne-am dorit să câștigăm. A fost un meci important pentru noi, știam ce joacă Oțelul acasă, dar, din păcate, a fost acea fază la mine. Nu știu dacă a fost penalty, într-adevăr m-a atins pe mână. Eram cu mâna exact așa (n.r. arată că o avea lipită de corp). Îl văzusem pe celălalt Iacob, pentru că a fost un duel între Iacobi (n.r. zâmbește) și din gazon mi-a sărit în mână. Într-adevăr, am simțit, dar dacă ăsta e penalty, atunci trebuie să ne tăiem mâinile, ce să mai facem? Să nu le mai ținem?”, a declarat fotbalistul născut la Călan, la flash-interviu.
Până la urmă, UTA a pierdut două puncte mari la Galați și de acum înainte are doar varianta victoriilor cu FCSB (acasă) și Metaloglobus (în deplasare), dacă vrea să joace în play-off. Și, chiar și așa, nu mai depinde doar de ea. „Încă avem șanse la play-off. Avem meci cu FCSB, acasă, apoi la Mateloglobus. Noi ne facem treaba pe teren, sper să ne câștigăm meciurile. Acum, vedeți și dumneavostră ce se întâmplă”, a încheiat Flavius Iacob, lăsând impresia că se referă la arbitraje.


Fabulos.! Mulți am ridicat din sprânceană, la titularizarea lui Iacob tocmai în rolul lui Costache. Am observat cum la fundaș de margine are în plus o forță de atlet. Jolly-joker rar. Mai ales la pătrunderea de la gol, părea mașina militara care urca muntele cu toată viteza. Nu s-o gasi asa ceva și pe la Torday.?”. Cu FCSB nu mai poate fi.,, ascuns” de Tănase sau Olaru.! Pot continua surprizele plăcute. Bine venita ar fi o partida cap-coada, ca prima repriza de la Galați.!
Buna dimineata Meszar tata,dormi in continuare?Au trecut deja 2 zile si nici o reactie,capu in pamant tata ca strutu sa nu care cumva sa deranjezi pe cineva.Etapa urmatoare urmeaza alta hotie iar azi ii toaca pe Arges.