Aniversare „roș-albă” la Galați, ”Out of Control” a împlinit 9 ani: ”Am înțeles de pe atunci că vom deveni frați!”

Pe 26 februarie 2017, în sectorul galeriei utiste de pe vechea arenă din Brăilă, se năștea o nouă brigadă. ”Out of Control” cânta pentru culori pe Dunăre și o încuraja pe formația pregătită de Laurențiu Roșu, care pierdea surprinzător cu Dacia Unirea Brăila, 1-2.
Robert Vîlceanu deschidea scorul pentru arădeni în minutul 16, dar Costel Roșu întorcea partida pentru echipa lui Alin Pânzaru. Același antrenor care mai apoi a promovat-o pe UTA, ca „secund” al lui Laszlo Balint și care vineri era și el pe margine la meciul aniversar al „OOC”, tot din postura de ajutor al fostului „principal” al „roș-albilor”, acum la Oțelul. La finalul acelui sezon, Bătrâna Doamnă ajungea la barajul de promovare în SuperLigă, pe care l-a pierdut cu scorul de 5-2 la general cu ASC Poli, echipă antrenată pe atunci de regretatul Ionuț Popa.
Cert este că „ultrașii” arădeni au afișat o coregrafie specială la disputa din urmă cu două zile și și-au susținut frenetic favoriții la zero grade Celsius, la Galați. Meciul s-a încheiat cu scorul de 2-2, gazdele revenind de la 0-2. “Acum 9 ani, povestea noastră ultra’ începea cu o deplasare la Brăila. Prima apariție a steagului nostru a fost la 740 de kilometri depărtare de casă. Am înțeles încă de pe atunci, treptat, că vom ajunge frați cu drumul și vom învăța cu adevărat ce înseamnă sacrificiul pentru culori.
9 ani mai târziu, destinul ne-a adus din nou în aceeași zonă a țării, un pic mai la nord, de data aceasta la Galați, iar noi am hotărât să onorăm această deplasare cu o coregrafie, păstrând specificul grupului și dovedind încă odată că pasiunea nu cunoaște limite!” – a fost mesajul transmis de cei de la ”Out of Control”.


Cei care cred în tot felul de teorii, dădeau ca sigură victoria Farului la Mioveni. Nu s-a întâmplat. Ce șanse mai are FCSB la play-off? Din punctul meu de vedere, foarte, foarte mici, cred că doar matematice.
Și nici UTA , din păcate, nu stă prea bine la capitolul speranțe. Conform altor specialiști, sta bine la capitolul cârtițe.
Calculele sunt simple. În acest moment Argesul 46, UTA 42. Pentru ca UTA sa ia locul Argeșului, trebuie să câștige ultimele 2 meciuri, iar piteștenii să nu acumuleze mai mult de 2 puncte, în cele 2 meciuri. Cred că bine zic.
Felicitari pentru deplasare, bravo! Nu-i usor sa bati atatia km intr-o vineri si pe un asemenea timp!!! La multi ani!
Stiu ca n-o sa placa, insa ma uit la voi in poza, vad un jandarm in negru complet, iar pe voi tot in negru complet…bine ca tineti fularele ridicate ca sa fie si ceva alb-rosu, altfel nu ar fi nicio diferenta intre voi si jandarm.
Nici daca imi tai toate degetele, unul cate unul, nu voi intelege de ce trebuie musai sa te imbraci in negru…adica e mai important sa fii atasat de nu stiu ce miscare ultras decat de culorile echiepi pe care o sustii ?