Ce urmează pentru UTA în play out? „Ne putem bate pentru locul opt”

După victoria celor de la FC Argeș în fața celor de la Dinamo București situația echipelor calificate în play-off s-a clarificat. UTA a rămas din nou în afara locurilor fruntașe dar se poate declara mulțumită cu zestrea de puncte acumulată în sezonul regulat. O zestre care poate să fie îmbunătățită în ultima etapă atunci când arădenii întâlnesc pe Metaloglobus, echipă aflată pe ultima poziție în clasament.
„Tot ce am făcut până acum anul acesta, cu toate schimbările, un altfel de buget și altfel numeric jucătorii, am reușit să depășim ca și puncte ce a fost până acum. UTA poate să spere că sezonul viitor va fi în play-off nu ca acum la limita sa, e o creștere organică de la an la an, se aduce un plus, dar până la ce o fi la anul, trebuie să rezolvăm ecuația acestui an și să reușim să fim liniștiți pe o poziție liniștită, tot pe panta progresului față de anul trecut. Cu siguranță poate să fie, suntem acolo, acum suntem pe 8-9 în clasament, cred că, cu tot respectul, FCSB în Play-out e superioară tuturor, pentru un loc 8 ne putem bate. FCSB e și ea o echipă de play-out, chiar dacă ne-a învins cu 4-1 astăzi. Și Oțelul ne-a bătut cu 4-0 și cu om în plus. FCSB Are jucători de echipă națională, dar ei nu au reușit anul aceasta să fie la un nivel care să le permită să intre în play-off. Senzația mea pe tot acest parcurs e că avem un lot bun, mai sunt sincope, dar în același timp doresc ca toți să reușească să se ridice la un nivel pe care îl dorim. În multe meciuri am făcut bine, suntem pe poziția pe care suntem , poate e prea joasă față de numărul de puncte, în anii trecuți cu 42 de puncte băteai la ușa Play-offului, e un campionat atipic, de asta trebuie să fim și noi în fiecare meci la un nivel bun, se poate întâmpla orice”, a declarat Adrian Mihalcea.
Antrenorul UTA-ei este convins că aparenta lipsă de atitudine de la disputa cu FCSB nu se va regăsi și în play-out dar a menționat și că își dorește ca echipa arădeană să nu aibe parcursul celor de la Sepsi de sezonul trecut: „Atitudinea în tot campionatul a fost bună, cu excepția a 2-3 meciuri și la această dispută cu FCSB. Nu mă tem, nu clacăm, nu dramatizăm că am pierdut cu FCSB, cred că au înțeles și vor înțelege ce se întâmplă în Play-out și îi voi responsabiliza și mai mult. Avem un număr de puncte cu care putem să începem pe o poziție liniștită, dar trebuie să schimbăm ce a fost astăzi și vom schimba. M-am uitat peste statistică și am observat că doar Sepsi a pățit ce a pățit, alte echipe în celelalte sezoane nu au ajuns în această situație. Cred că ei au fost excepția, au intrat cu 41 de puncte făcute în sezonul regulat, noi avem acum 42, plus sezonul trecut echipele au fost mult mai compacte în play-out ca număr de puncte. Nu cred că se poate întâmpla cu noi așa ceva, eu mă gândesc acum la Metaloglobus, să mai luăm trei puncte pentru ca lucrurile să fie mai ușoare pentru noi. Dar nu aș vrea să pățim noi ce a pățit Sepsi, nu știu, să o pățească cine o să fie pe locul șapte, dar nu noi. Nu multe echipe sunt stabile financiar, sunt probleme peste tot, mai mici sau mai mari, dar acum și în contextul social financiar al țării noastre, e o problemă să joci în Play-out. Toate sunt periculoase, mai ales că în Play-out joci cu echipe ce nu au nimic de pierdut, ele devin periculoase. Uitați-vă la Metaloglobus cum a jucat cu Craiova, a pierdut pe final, acasă au bătut FCSB, Farul. Ciucul e într-o formă foarte bună, sunt echipe ce își vor vinde scump pielea, se vor mobiliza foarte bine, ele trebuie să recupereze, toate, dar le vom lua pe rând. Important e să fim conștienți de ce a fost azi și la Metaloglobus să recuperăm punctele.”


Mare atentie ! Se injumatatesc punctele, nu e asa usor. Meciuri directe cu candidate la retrogradare….Trebuie sa incepem tare play-out-ul ! Nu sa ne culcam pe-o ureche. Dar pina atuni…Metaloglobus !
”fcsb are jucători de națională…” și atunci Argeșul cum e ? l-a bătut de două ori turma oierului
Le vor returna punctele catre Minamo,stai linistit…Aliantele sunt facute.Doar idiotul Becali a dat la pacanele gresit,pe ai lui..Botosani,Farul,Hermanstadt,Galati.Nu e ca l-au tradat,ci ca atat au putut.,adica sa nu poate sa ajute si nici nu aveau cum..Astea sunt pierderile teoretice dar jucatorii de la astia sunt buni,nimic de zis…Cu exceptia Barligea….Daca asta este de nationala,atunci….e grav rau…E caraghios,chiar…