Clasarea istorică nu a fost de ajuns: Leo Grozavu a fost dat afară de FC Botoșani, Marius Croitoru e favorit să-i ia locul!

În urmă cu 4 luni, Leo Grozavu era prinț la FC Botoșani. La un moment dat, moldovenii au scris istorie, ocupând primul loc în SuperLigă și locul din play-off nu părea să fie pus în discuție. A urmat o serie negativă a botoșănenilor, care au făcut un retur foarte slab și Valeriu Iftime l-a transformat pe loc pe Grozavu din prinț, în cerșetor.
Patronul moldovenilor susține că aceasta era singura variantă pentru a redresa echipa. „Am decis de comun acord să ne despărțim. Este viața antrenorilor. Rezultatele te țin pe un post și tot rezultatele te dau la o parte. Ce puteam să fac? Nu mai cred că echipa asta se poate reface fără să schimb antrenorul. Uitați-vă la CFR și Universitatea Cluj, erau la pământ. Antrenorul nou schimbă ceva la nivel mental. Botoșani, care era o echipă puternică, a ajuns să fie una dintre cele mai slabe. Am avut o discuție normală cu Leo Grozavu. Ne ducem în pământ dacă rămânem așa”, a declarat Iftime pentru digisport.ro.
Principalul candidat pentru a-l înlocui este Marius Croitoru (45 de ani), un tehnician care a mai lucrat în trecut la clubul din nordul Moldovei. „Marius Croitoru este pe listă, acum discutăm pentru că lucrurile sunt mai complicate acum. Trebuie să vedem ce buget avem, pentru că îmi făcusem planul pentru play-off. Am făcut niște eforturi. Stau și mă gândesc serios în ce condiții aduc un nou antrenor. Dacă mi-ar fi zis cineva în iarnă că nu sunt în play-off, nu știu ce îi ziceam… Marius Croitoru este o opțiune, da”, a mai spus Valeriu Iftime.
Grozavu încheie cel de-al patrulea său mandat la Botoșani
Grozavu se afla la al patrulea mandat pe banca moldovenilor. A mai condus echipa în perioadele iulie 2007 – noiembrie 2008, ianuarie 2014 – septembrie 2015 și aprilie 2016 – iunie 2017.
Revenit în ianuarie 2025, avea contract până în vara anului 2027. După înfrângerea cu Hermannstadt, scor 1-3, tehnicianul declara că nu ia în calcul o plecare.
Marius Croitoru, în prezent scouter la FC Bacău, a mai antrenat FC Botoșani în două rânduri: iunie 2019 – iunie 2022 și iunie 2023 – august 2023. În cariera sa, a mai avut mandate la FC U Craiova (două) și FC Argeș.
În prezent, FC Botoșani ocupă locul 8 în Superliga, cu 42 de puncte, cu o etapă rămasă din sezonul regulat. Obiectivul moldovenilor este o clasare cât mai bună în play-out.
FC Botoșani joacă în ultima etapă a sezonului regular acasă, cu Petrolul și, în caz de victorie, își menține locul 2 la intrarea în play-off. Iar asta ar însemna să o găzduiască pe UTA în etapa a 4-a.
Dacă ar fi să facem o comparație, FC Botoșani a făcut exact numărul de puncte al celor de la UTA și are și avantajul direct când se trage linia, ca urmare a golavarajului superior.


Nimic nou pe frontul de est…Puteam jura ca Botosani nu prinde Play Off.Iftimie este doar o cratima…Poate aduce oricare antrenor dar merge pe clovnii lui…Iau si dau…
Penibili 😆 după ce pleacă croitoru, iarăși îl aduce pe grozavu 😄
Doar ne-a spus EL, cine altcineva s-ar fi gândit la așa ceva? Toată planeta era sigură că Botoșani va fi în playoff!