Adrian Mihalcea, după întâlnirea cu Kyros Vassaras: „E clar că vor mai exista greșeli și de acum înainte”

Adrian Mihalcea a ratat antrenamentul de azi al UTA–ei, antepenultimul înainte de meciul cu FC Hermannstasdt, din cadrul primei etape a play-otului, pentru că a reprezentat clubul arădean la Casa Fotbalului, acolo unde a avut loc o întâlnire între reprezentanții cluburilor din SuperLiga României și Kyros Vassaras, președintele CCA.
”Reprezentanți ai tuturor echipelor din primul eșalon au luat parte la discuțiile organizate de CCA, într-un cadru deschis și constructiv. În cadrul întrevederii, care a durat aproximativ 3 ore, s-au clarificat aspecte legate de modul de funcționare și aplicare al sistemului VAR, au fost prezentate noile reglementări din domeniul arbitrajului, iar participanții au analizat împreună faze de joc și deciziile adoptate în baza acestora”, s-a arătat în comunicatul FRF.
FCSB, Hermannstadt (chiar viitorul de peste 3 zile al UTA-ei) și FC Botoșani au absentat, restul cluburilor fiind reprezentate de: Daniel Pancu și Camora (CFR Cluj), Zeljko Kopic, Cătălin Cârjan și Andrei Nicolescu (Dinamo), Cristian Sava (Farul), Marius Șuler și Marius Briceag (FC Argeș), Laszlo Albu și Attila Csuros (Csikszereda), Lucian Cazan și Florin Bratu (Metaloglobus), Ionuț Neagu (Oțelul Galați), Eugen Neagoe și Paul Papp (Petrolul), Costel Gâlcă (Rapid), Alex Chipciu (U. Cluj), Ovidiu Costeșin și Mario Felgueiras (U. Craiova), Claudiu Niculescu și Constantin Toma (Slobozia) și – cum spuneam -Adrian Mihalcea, de la UTA.
Antrenorul „Bătrânei Doamne” chiar și-a expus concluziile după întâlnirea cu Kyros Vassaras, dar a vorbit mai ales despre play-out. „E clar că și ei sunt supuși unor presiuni și clar că vor mai exista greșeli și de acum înainte. Știam că nu vom avea licență de Europa, trebuia să aplicăm mai de dinainte. Va fi un final de campionat interesant, diferențele sunt din ce în ce mai mici și s-ar putea întâmpla lucruri complicate dacă nu suntem atenți”, au fost cuvintele lui Mihalcea, prezentate de colegii de la digisport.ro.
Kyros Vassaras s-a declarat extrem de pozitiv și optimist după întâlnirea cu reprezentanții cluburilor din SuperLiga. „Am dorit să avem un dialog deschis și constructiv despre arbitraj și despre modul în care sunt aplicate Legile Jocului. Consider că astfel de întâlniri sunt foarte importante pentru a crește nivelul de înțelegere între arbitri, jucători și antrenori. Transparența și comunicarea contribuie la o mai bună interpretare a fazelor de joc și la reducerea tensiunilor care pot apărea în timpul competițiilor”, a spus conducătorul grec al arbitrajului românesc.


Asta e concluzia intilnirii: ca vor mai exista greseli si de acum inainte ? 🙂 Nebunie ! In rest, bla…bla…bla…
Totusi, nu inteleg declaratia lui Mihalcea ca trebuia sa aplicam pentru licenta UEFA mai dinainte. Pai Meszar declara ca nu avem dreptul in Europa din cauza concordantei preventive, deci nu conteaza cand aplici. Ciudat…
Nu e la prima declaratie deliranta. La fel era si cu trb sa ne salvam de la retrogradare cand noi aveam speranta de play-off…
Sa fim seriosi…Mihalcea a venit la caldurica,stiind ca obiectivul este cel care este.Atat i-a trebuit…Nu ca este jmecher dar e si dibace,alunecos,asta ma deranjeaza enorm,volatil.Cand spuneam ca Botosani nu prinde Play-Off,stiam fix si exact.
In traducere in Limba Romana,nu ca nu am fi putut pisca vreo cateva puncte in plus si liniste totala,per total,dar iar zic…Unul este Dani Coman bazat si altii cu bariere la Fan Shop,donari de cate 10 bilete…Pepsi,alta treaba…
Noapte Buna!Nu am zis nimic,se stie cine freaca menta.
lUCIANE, te rog frumos sa fii corect cu, toata lumea. Sa stergi si comentariile lui CRISTIAN care il jigneste pe MIHALCEA de cate ori are ocazia , conducatori de cluburi ,jucatori etc. Nu mai zic,daca citesti ultima fraza a lui cand face referire la : Nu am zis nimic,se stie cine freaca menta,adica ?! Asta nu se considera jignire ? Hai sa fim corecti pana la capat !!!
nu am putut citi chiar tot … dar ma uit la toti
In prima faza,dl.Meszar,om inteligent, trebuie sa treaca peste diplomatie si bun simtul care il defineste.Trebuie sa faca curatenie totala in club.De la mici antrenori,plictisiti,la juniori,pana acolo sus,prin birouri.UTA nu are multe birouri,de aceea stiu si spun,fara rautate.Mai bine tac.Prea mult iubesc acest club si tot ce tine de el.
Stop coment.