Alte sporturi

Singura pistă de atletism din vestul țării omologată de federația internațională a fost deja motată pe stadionul Gloria!


Bătrâna arenă Gloria primește o nouă înfățișare în anul 2026. Primarul Călin Bibarț a dat start startul lucrărilor de renovare în vara lui 2025 și, dacă promisiunea va fi respectată, inaugurarea ar trebui să aibă loc în luna iulie.

Investiția este  estimată la 14,2  milioane de lei, iar printre lucrările prevăzute sunt: refacerea împrejmuirii și a suprafeței pistei de atletism, refacerea trotuarului exterior pistei, amplasarea unei tribune modulare,  refacerea gazonului, amenajarea spațiului verde adiacent pistelor de alergare, refacerea pavajelor, realizarea unui sistem de irigat atât pentru terenul din interiorul pistei cât și pentru restul zonelor verzi, amenajarea unor piste noi pentru încălzirea sportivilor, modernizarea sistemului de iluminat public, implementarea unui sistem de sonorizare și a unuia wi-fi,  montarea unei sistem de supraveghere video.

Atlas Sport: ”Proiect de referință pentru vestul țării”

Din ultimele imagini oferite de Atlas Sport se observă că pista de atletism este aproape gata și arată foarte bine, în timp ce la gazon se pare că nu s-a intervenit deloc. Dar iată comunicatul celor de la Atlas Sport:

”La Arad, la Stadionul Gloria, prinde contur un proiect sportiv de referință pentru vestul țării!

Pista de alergare, omologată de Federația Internațională de Atletism, va fi singura de acest tip din vestul țării. 

Aceasta va avea 8 culoare de alergare și 400 de metri, fiind realizată cu suprafață tartan albastru Conica Conipur SW, un sistem recunoscut pentru calitate, performanță și siguranță. 

De asemenea, proiectul include facilități pentru probele atletice, omologate la rândul lor de Federația Internațională de Atletism: cușcă pentru aruncarea discului și a ciocanului, zonă pentru aruncarea greutății, spații pentru săritura în înălțime și săritura cu prăjina, precum și 4 gropi cu nisip pentru săritura în lungime. 

Proiectul va mai include vestiare, toaletă publică smart și cabină de sonorizare

Suntem mândri să contribuim la realizarea unui proiect de referință pentru sportul din Arad”








Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

  1. Frumos…deci se poate. Sper sa fie calitate pentru tot complexul, nu doar pista de atletism. Iar daca gazonul cu iarba naturala o sa fie bun, sper ca UTA sa aiba o optiune in a se antrena pe gazonul natural. Si sa vedem niste concursuri de atletism de nivel mare, de ce nu ?

    6
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button