Sântana caută primul succes din 2026 la Șag, Dan Pureca își înfruntă fostul antrenor: „Se anunță un meci spectaculos”

Ultima etapă a sezonului regulat din în seria cu numărul 7 a Ligii a III-a începe la Șag. Vineri, de la ora 15, Timișul o găzduiește pe Unirea Sântana, restul partidelor fiind programate sâmbătă , căci trei dintre ele mai au miza ultimelor două locuri din play-off și trebuie să joace toate în aceeași zi și de la aceeași oră, în timp ce DMO joacă de obicei acasă în penultima zi din săptămână.
Formațiile antrenate de Cristian Gălan și Adrian Abrudean sunt sigure că se vor reîntâlni și în play-out, cei de la Sântana având ceva regrete că nu sunt prezenți în „careul de ași”, după ce mult timp au fost acolo, foarte aproape. Doar că startul lui 2026 a fost modest pentru „uniriști”, care au obținut doar 1 punct din 9 posibile, plus cele de la „masa verde” cu Șugagul, insuficiente, însă.
Sosit în această iarnă în „roșu-negru”, sub formă de împrumut de la Poli, Dan Pureca are o idee de ce noua sa echipă nu va juca în play-off. „Cred că nu ne-am concentrat suficient în anumite momente și nu am reușit să marcăm mai mult. Îmi pare rău că nu am prins play-offul, dar nu neapărat pentru că eu nu mă întâlnesc cu Poli. Oricum nu aș fi jucat împotriva lor, căci așa era înțelegerea între cluburi. Dar da, aveam meciuri mai tari. În rest, eu mă simt foarte bine la Sântana, băieții m-au primit bine. Joc mai mult decât la Poli, sper să o fac în continuare și să-mi ajut echipa până în vară. Îmi doresc să câștigăm play-outul, acesta este obiectivul vestiarului. Am întâlnit un grup unit aici, dar, din păcate, nu am reușit să obținem rezultatele pe care ni le-am dorit în aceste prime trei etape ale anului. Încă sperăm să vină prima victorie, acum cu Șagul”, afirmă mijlocașul central de 21 de ani al Unirii.
Pentru Pureca, disputa din județul Timiș este ceva mai specială prin prisma reîntâlnirii cu Cristian Gălan, fostul antrenor al celor de la Poli care l-a utilizat destul de mult pe actualul „închizător” al lui „Știli”. „Într-adevăr, mă reîntâlnesc cu fostul meu antrenor și, știind cum pregătește meciurile, e clar că ne așteaptă un meci greu. În rest, nu am colegi de generație acolo, dar, ca timișorean, îi cunposc pe majoritatea jucătorilor de acolo, iar cu Nicolescu am fost coleg la Buziaș. Este un meci la fel de important pentru ambele echipe, cred că doar victoria ne-ar mulțumi și pe una și pe cealaltă, așa că se anunță un meci spectaculos. Șagul este o echipă care joacă fotbal, terenul este bun, sunt ingrediente pentru o partidă bună. Prin prisma clasamentului, noi am putea fi favoriți, dar ca formă de moment, este Șagul”, a completat tânărul „închizător“.
Cel mai probabil, Sântana nu va conta nici acum pe Sebastian Susan și Ngonzo Banam, ambii având ceva probleme medicale. Unirea este pe locul 6 în C7, cu 34 de puncte, iar Șagul pe 10, cu 13 puncte mai puțin.
Formații probabile:
Șag: Ungureanu – Miclăuş, Stupu, Nicolescu, Fridrich – Făgărăşanu, Ivanovici – Viașu, Boariu, R. Popa – Bădăuță.
Sântana: R. Rusu – Felea, Pașca, Nistor, Vlad – Pureca, Jinga – Clej, Ad. Nica, Hlistei – Melniciuc.
Arbitri: Robert Frățilă – Ștefan Negulescu, Alexandru Birbic (toți trei din Sibiu). Rezervă: Raul Balaiban (Oradea)
Observator arbitri: Octavian Șovre (Satu Mare)
Delegat joc: Mihail Boru Iliuţă (Reşiţa)

