Sita a cernut la Lipova: Surorile Golescu, Marcu și Drăgoi vor reprezenta Aradul la finala ONSȘ la cros + FOTO

Inspectoratul Școlar Județean Arad, în colaborare cu Liceul Atanasie Marienescu din Lipova, a organizat, ieri, Olimpiada Națională a Sportului Școlar la Cros (etapa pe județ). Concursul s-a desfășurat pentru a 18-a oară la Lipova, per malul Mureșului, „vinovat” fiind profesprul Lucian Donțu.
S-a concurat la patru probe: băieți – liceu, pe distanța de 2 kilometri, fete – liceu (1,5 kilometri), băieți – gimnaziu (1,2 kilometri) și fete – gimnaziu (1 kilometru), iar medaliații au fost următorii:
Gimnaziu fete
- Mihaela Golescu (Șc. Gen. Șimand)
- Ioana Socaci (LNI Arad)
- Ana Voievod (Lic. Sf. Ierarh Nicolae)
Gimnaziu băieți
- Cătălin Marcu (Lic. Ion Creangă Curtici)
- Petrică Barbura (Lic. A. Marinescu Lipova)
- Alexses Popa (Lic. A. Guttenbrum Arad)
Liceu fete
- Jessica Culda (Col. V. Goldiș Arad)
- Viviana Golescu (Col. D. Țichindeal)
- Raluca Bozsoki (Col. Economic Arad)
Liceu băieți
1. Raul Drăgoi (Lic. St. Hell Sântana)
2. Andrei Orodan Chirla (Lic. Ind. Alimentară Arad)
3. Răzvan Buzuriu (CN Moise Nicoară Arad)
Câștigătorii etapei de pe malul Mureșului vor reprezenta Aradul la faza națională de la Botoșani (18 aprilie), ei fiind recompensați cu diplome, medalii și vouchere, grație implicării organizatorilor, în frunte cu profesorul Tudor Calalb, directorul Liceului Atanasie Marienescu Lipova.
De menționat ar fi că Mihaela Golescu (profesor Daniel Mărcuș), câștigătoarea de la Gimnaziu fete, e arbitră de fotbal și va merge la Botoșani, împreună cu sora sa, Viviana Golescu (profesor Rodica Lucian). Aceasta din urmă o înlocuiește pe Jessica Culda, atletă de performanță, care nu se poate deplasa în nordul Moldovei. Raul Drăgoi este fotbalist la Unirea Sântana, în Liga III-a și elev al lui Cătălin Puia, iar curticeanul Cătălin Marcu o are ca profesoară pe Adriana Șpiac.


