Alin Roman susține că Mihalcea și Aradul îi dau liniștea necesară performanței și vrea la echipa națională: „E visul meu!”

Experiența recentă a lui Marius Coman la echipa națională, l-a inspirat pe un alt fotbalist al echipei UTA care nu a îmbrăcat niciodată tricoul naționalei mari. În schimb, Alin Roman a fost convocat selecționatele de juniori și ar vrea să se întoarcă „sub tricolor” la 15 ani distanță.
Coordonatorul de joc al „Bătrânei Doamne” are și argumente solide în acest sens, adică cele 13 pase decisive din acest sezon, capitol la care este lider detașat printre fotbaliștii din SuperLigă. În plus, Roman are și 6 goluri în campionat, plus execuția de kinogramă din play-offul Cupei României, de pe „Ghencea”, cu FCSB.
Așadar, timișoreanul își susține cauza în fața viitorului selecționer al României, nimeni altul decât cel mai bun „decar” din istoria fotbalului românesc, Gică Hagi. „Este visul meu, de când m-am apucat de fotbal. Aș fi cel mai fericit să fiu chemat la națională, pentru asta m-am apucat de acest sport. Era superbă senzația când venea naționala României la Timișoara și cânta tot stadionul. Când te apuci de fotbal, te apuci din plăcere și dragoste, nu te gândești la lucrurile materiale. Și asta nu dispare. Nu cred că există un vis mai mare în fotbal decât cel de a juca la echipa națională. Nu renunț, am să muncesc în continuare pentru asta. Este clar că e greu, știu ce jucători sunt pe acest post și îi respect. Pe mulți îi știu și personal. I-am mulțumit mereu domnului Mihai Stoica (n.r. președitele CA de la FCSB l-a lăudat deseori pe Roman) pentru aprecieri, au fost și alți oameni din fotbal care m-au apreciat sau foști fotbaliști. Vreau să le mulțumesc fiindcă în cele din urmă îmi apreciază munca”, a declarat Roman, într-un interviu acordat colegului nostru, Levente Balint, pentru superliga.ro.
Fotbalistul născut la Timișoara susține că la Arad a găsit mediul potrivit să-și pună în valoare calitățile, iar antrenorul Adrian Mihalcea are și el un mare merit. „Mă simt foarte bine, sunt acasă, am familia la Arad. Antrenorul Adrian Mihalcea și staff-ul îmi oferă liniștea și încrederea de care am nevoie. Adrian Mihalcea simte foarte bine jucătorii și de-asta zic că m-a citit foarte bine. De aceea îmi oferă liniștea de care am nevoie să pot da randamentul de care și el și echipa au nevoie. Este un antrenor foarte bun, într-o continuă creștere. M-a ajutat mult, se vede și prin realizările mele din acest campionat”, mai afirmtă Roman pentru sursa menționată.
Despre visul elevului său a vorbit și Adrian Mihalcea la conferința de presă ce precede meciul cu Oțelul. „Mă bucur că și-a fixat un astfel de obiectiv important și evoluția lui din acest campionat cred că îi va oferi șansa în continuare de a fi în vederile noului selecționer. Numai că trebuie să muncească în continuare, e un tip extrem de serios și de o valoare, cred eu, peste media campionatului la ceea ce a arătat în anul acesta. Îi doresc, așa și cum alții au avut aceleași obiective, să și le atingă și. Chiar dacă vârsta lui, pentru alții, este un semn de întrebare. Dar au fost jucători care au debutat și la o vârstă mult mai înaintată”, au fost cuvintele antrenorului utist.
Deși are 32 de ani, Alin Roman a depășit de curând borna celor 100 de meciuri jucate în SuperLigă și asta pentru că în debutul carierei, după debutul la Dinamo, a evoluat doar la formații din ligile doi și trei, până a plecat în Austria, unde s-a redescoperit ca fotbalist și s-a întors cu dorința de a demonstra că înseamnă ceva pentru fotbalul din Superligă. După trei sezoane bune la Iași, timișoreanul a explodat acum la UTA și este în atenția câtorva formații cu pretenții din campionatul intern.

Mihalcea așteaptă locul final, perspectiva lotului, și mărirea salariului. Altfel dorește echipa pentru locuri superioare . E loc prin, Bulgaria, Turcia, Grecia. Are referințe bune pentru munca de la Arad. Procente…. Pro 40%… Plecare 60.!!
Roman la nationala, de ce nu ? A aratat ca e un playmaker de mare valoare ! Doamne ajuta !
Are perfecta dreptate domnule GAVRILA ,Adi MIHALCEA,omul vrea sa faca performanta cu, UTA.si asta inseamna aducerea unor sponsori potenti financiar ,care sa vina la echipa si marire de salariu pt. ca, merita pe deplin acest lucru !!!
Exista variante dar in limita posibilitatilor financiare,supervizate de catre dl.Zavaleanu…Prelungit si marit contractul lui Roman dar in acelasi timp si clauza de reziliere nicidecum 100 mii,la banii astia il reziliaza un revanzator de legume fructe,cu certificat de legumicultor,de la etajul 2,care nici nu stie cum se cultiva un simplu morcov…Tare imi este teama ca ramanem fara el…Si Costache a primit ceea ce a cerut,teren de casa…si dus este…Nu mai cred nici in Icoana cu lacrimi de sange care jura iubire UTA-ei..
Niciodata,de cand am revenit in prima divizie,nu a fost constanta…Acum ar putea fi.
Da…dar banuiesc ce va urma…Vor iesi coltzii…V-am salvat,vreau salarii si buget mai mare…Teoretic asa ar fi si normal…In acelasi timp,acum,asa cum nu a fost niciodata,doi trei de achitat urgent clauze de cumparare definitiva.
Iacob,Tutu si Coman.Sunt sume derizorii…Depinde de cat procent vor ahtiatii de impresari pariori,capatuiti…
Banul jos,ochii la usa!Sa fie ai nostri.Ce naiba?Cati jucatori buni am pierdut si noi,pe activare de clauze mici sau pacaleli din partea impresarilor?
Puletele de Sarmasan,de exemplu si-a dat examenul…In vecii vecilor nu ar mai avea voie sa se apropie de UTA sau de Academie,cu atat mai mult.jegul parior…
De ce sa le facem noi rost de vize,drept de munca?Sa le faca impresarul care il parleste pe jucator,sa-si ia comisioane de acolo.
De ce ne trebuie impresari?De ce sa ni se bage pe gat ciudati,amici de la distanta cu fotbalul?
Asa este ceea ce spui dar CONDUCEREA UTA-ei ce face de se intampla astfel de lucruri ? Domnul Meszar de ce se lasa convins, pacalit de astfel de impresari pt. a vinde jucatori pe nimic din cauza clauzelor extren de mici ? De ce se aduc jucatori de pe Continentul Africa nefiind siguri de vize care dureaza luni de zile si cateodata dau gres la calitatea jucatorului si apoi platesc oalele sparte ? Daca nu i-au masuri ,rezolvand aceste lucruri care dauneaza clubului, nu o sa fie bine !!! Ca, UTA sa tina acesti jucatori si din Campionatul viitor, trebuie sa se intample ceva benefic la club !!! Sper sa se rezolve cat mai repede stand la masa cu, conducerea si sa se gaseasca cele mai bune solutii,ar fi pacat sa se destrame aceasta echipa frumoasa creata de inimosul Adi Mihalcea !!! FORTA UTA Arad !!!
Ti-am mai spus Nelule de repetate ori din ce cauza…Pentru ca sunt smenurile impresarilor parsivi…Din asta traiesc,din jumuleli…Ti-l aduc pe asta,il conving….dar mi-l iei si pe anonimul celalalt…Este un fel de bara-bara…Cu unii iti iese,cu altii…te iei cu mainile de cap…In Otele a crezut oare cineva?A stat bietul prin Ungaria,de a invatat Limba Maghiara…
Nu este nici prima si nici ultima data cand balanta financiara acordata de catre FIFA,s-ar putea sa fie nociva cluburilor care au in panoplie internatonali din Pampas,Guyneea,Madagascar,etc…Noua ne trebuie 2-3 saptamani,ca se ne obisnuim cu ora de iarna/vara(o singura ora),astia care merg la loturi,prin Africa,schimba 7-12 fusuri orare,schimba avioane,aerogari…E clar ca nu e vina lor si nimic de comentat dar nu-i poti folosi ulterior la capacitatea pe care stii bine ca ar putea sa o aiba…
LA GALATI TREBUIE BATUT!Nu egal!
Mult succes!