UTA Arad

UTA e ca și salvată, dar Mihalcea nu e foarte interesat de sezonul ce vine: „Doar discuții, fără pași, au înțeles nevoia mea de liniște”



„Bătrâna Doamnă” a câștigat cele mai multe puncte în play-outul SuperLigii după patru runde, 9 din 12, care se adaugă la „zestrea” deja bună din sezonul regular și este ca și salvată de la retrogradare. Alt obiectiv, în afara unei poziții care să aducă clubului, dar și jucătorilor mai mulți bani în conturi, nu există, din moment ce licența UEFA nu a putut fi solicitată în concordat preventiv. Prin urmare, conducerea grupării arădene l-a abordat pe Adrian Mihalcea pentru o discuție despre sezonul ce vine, dar aceasta a fost doar una de principiu.

Antrenorul „roș-albilor” încă invocă salvarea matematică de la retrogradare și poate fi înțeles, însă și șefii arădeni ar trebui să știe ce fac în cazul unor jucători care au contractele la final, cum sunt Poulolo, Van Durmen, Sota sau Țuțu, ca să vorbim doar despre cei care jucat destule minute în acest sezon. Dar, sunt și fotbaliști din categoria celor care mai au înțelegeri și nu prea intră în vederea tehnicianului de 49 de ani. „A existat o discuție cu conducerea clubului, în care s-au atins niște puncte, bineînțeles, vis-a-vis și de program și de jucătorii care vor rămâne. Adică despre cei care nu mai sunt sub contract, cu care se dorește să se continue, dar doar atât, nu s-au făcut alți pași. Au înțeles nevoia mea de liniște și de a pregăti foarte bine meciurile acestea. Nu au fost meciuri ușoare și nu vor fi în continuare meciuri ușoare. Și, cum eu le cer băieților să nu deraieze de la acest drum, să se gândească doar la ceea ce urmează, același lucru vreau să-l fac și eu. Adică să am liniște și să pregătim cât mai bine în prima fază meciurile următoare”, a punctat Mihalcea.

Și la meciul de la Galați, de peste două zile, UTA va avea probleme de efectiv în dreptul jucătorilor de bandă. Tzionis (chiar dacă și-a reluat antrenamentele aproape de capacitate maximă) și Padula nu sunt apți încă, în timp ce Ime Ndon și Patriot Sejdiu au probleme legate de acte. Nigerianul nu s-a întors încă la Arad, după ce a plecat acasă ca să-și reînnoiască viza, iar kosovarul nu a fost legitimat nici acum, în lipsa permisului de muncă. „Vor avea șanse toți jucătorii, mai ales că lotul nu este foarte mare. Mi-i doresc și ar fi avut șanse și acum, dar sunt probleme extrasportive, care mă afectează și pe mine. Avem poziții clar descoperite, unde improvizăm și ei ar putea juca acolo. De asta îl aștept și pe Tzionis să revină și să ne ajute și îmi doresc, bineînțeles, chiar dacă mai sunt doar 5 meciuri, să se rezolve și aceste probleme cu documentele. Dar aceste probleme nu-mi aparțin”, a mai afirmat Adrian Mihalcea.

Fostul atacant nu a dorit să vorbească nici despre viitorul său pe banca arădenilor. „Am declarat clar și chiar pentru mine e mult mai important să ne salvăm de la retrogradare. În momentul când ne vom salva de la retrogradare matematic, atunci vor exista și discuții pentru noul sezon. Încă suntem în bătaie pentru a ne salva de la retrogradare, matematic nu suntem salvați, așa că poate doar în acel moment putem vorbi”, a mai spus Mihalcea.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button