UTA Arad

Mihalcea i-a reproșat doar un corner lui Moldoveanu: „Nu cunosc nici o regulă de arbitraj, atitudinea băieților e de remarcat”


UTA a pierdut în cel mai rău mod posibil partida cu Oțelul, de la Galați. Diferența s-a făcut dintr-un penalty dictat cu VAR-ul de Cristian Moldoveanu și transformat de Ciobanu, în minutul 19, la un henț al lui Pospelov, dar problema e că arbitrul din Sfântu Gheorghe a considerat că a fost infracțiunea cartonaș roșu la fundașul ucrainean. Arădenii au jucat cât au putut de bine în 10 contra 11, au avut și ceva situații de poartă și au rămas în joc până la ultimul fluier. Dar chiar înainte ca acesta să se audă, a venit și eliminarea lui Alomerovic, tot directă și tot după intervenția VAR.

Deși a fost vocal pe margine, greu de stăpânit după faza în care s-a dat penalty și eliminare pentru echipa sa, la flash-interviul de după meci, Adrian Mihalcea nu a dorit să critice deloc arbitrajul. Practic, a rămas pe aceeași linie, căci au mai fost destule situații în acest sezon când echipa sa a fost clar dezavantajată de cavalerii fluierului. Iar la disputa de pe Dunăre, singura remarcă a fost legată de cornerul ce nu trebuia acordat și după care a ieșit faza ce a influențat desfășurarea întregii partide. „N-aș vrea să discut despre arbitraj, n-am discutat niciodată, nu cunosc nicio regulă din arbitraj. Așa, da, sunt nervos pentru că îmi doresc enorm să câștigăm și poate prin felul meu de a fi de pe bancă, îi impulsionez și pe băieți și ei aveau nevoie în meciul de astăzi. Am reproșat faptul că n-a fost corner și, dacă nu-i corner, nu ar trebui să se dea. Deci n-a fost corner, să vede clar. Nu a fost corner și atât. La corner mă pricep, adică știu când e corner. Dacă sunt alții care vorbesc, bine, eu n-am vorbit niciodată, nu știu multe reguli, chiar nu știu”, a punctat antrenorul „roș-albilor”.

Adrian Mihalcea și-a aruncat legitimația și a plecat la vestiare în momentul în care și Din Alomerovic a văzut cartonașul roșu. „N-am mai rămas pentru că nu mai era cazul să rămân, oricum, mai erau de jucat câteva secunde. Oricum era aproape terminat meciul, era minutul 93, nu mai trebuia să mai facă faultul ăla din spate și să ia cartonașul roșu. Așa am rămas fără doi oameni de bază, o să vedem ceea ce trebuie să implementăm”, a completat tehnicianul „Bătrânei Doamne”.

Altfel, Mihalcea a ținut să remarce atitudinea echipei sale în inferioritate numerică timp de 70 de minute. Am pierdut, dar în urma unui efort și a unei atitudini foarte bune din partea echipei mele. Am rămas în 10 oameni destul de repede, ne-am luptat cât am putut în 10 contra 11. „Am încercat, am avut și ceva ocazii, n-am reușit azi, dar atitudinea băieților e de remarcat. Mă interesează echipa mea și faptul că astăzi ne-am luptat și faptul că avem o atitudine bună. Îmi pare rău că am pierdut doi oameni de bază pentru următorul meci, care e teribil, și mă refer la cel cu Farul, de acasă.  Să zicem că nu am câștigat puncte importante, nu că le-am pierdut puncte. Așa e play-outul, pe viață și pe moarte, așa a fost și astăzi. Vor mai fi meciuri de genul, fiecare joacă să-și adune numărul de puncte cât să stea liniștiți. Ne vom reface din punct de vedere fizic și moral, să vedem și numeric, pentru că suntem din ce în ce mai puțini și vom da o nouă bătălie”, a mai declarat antrenorul principal al Bătrânei Doamne.

UTA nu poate cădea mai jos de locul 8 după etapa a 5-a, iar pentru asta FCSB trebuie să o bată pe Farul la Ovidiu luni seara. Constănțenii vor fi următorii adversari a celor de la UTA duminică, 26 aprilie, la Arad.

FOTO: Sportul Ilustrat (facebook)








Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

  1. Intrati Domnule MESZAR pe DIGI,PRIMA SPORT si aparati UTA. la ceea ce s-a intamplat la acest meci de toata jena impotriva UTA-ei si acestui arbitru TENDENTIOS pe tot parcursul jocului !!! Luati ATITUDINE ,nu mai taceti din gura,doar aveti o functie in FRF. si nu poti sa o lasi pe UTA calcata in picioare !!! Nu este prima data cand se intampla acest lucru si taceti din gura ?!Va convine acest lucru ?! A ,poate ca, ziceti ca, si asa UTA. nu are drept de a se lupta la baraj pt. accederea la vreo Cupa Europeana,dar chiar daca, baietii au facut mult efort pe teren pt. a scoate un rezultat cat mai bun si totul s-a transformat intr-o dezamagire totala a baietilor fiindca acest arbitru DE TOATA JENA LE-A TAIAT TOATE SPERANTELE si poate doresc ca, dumneavoastra sa INTERVENITI SI SA II APARATI SI DANDU-LE SPERANTE CA, NU SE VA MAI INTAMPLA ACESTE LUCRURI MIZERE ,MAI ALES CA, SUNTETI IN STAFUL LUI BURLEANU LA FRF. !!!

    0
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button