UTA Arad

UTA – „fluierată” pe „Ilie Oană” de arbitrul cu care a început ca din pușcă play-outul!


UTA nu se mai întâlnise cu arbitrul Iulian Călin timp de un an și jumătate și mâine, la Ploiești, se vede cu el pentru a doua oară în actualul play-out al SuperLigii. „Centralul” din Ștefănești (Argeș) mai fluierase debutul arădenilor în play-out, unul de bun augur pentru ei, 3-2 cu FC Hermannstadt, după ce scorul primelor 7 minute era deja 2-0.

Înainte de aceste jocuri legate în nici două luni de zile, Bătrâna Doamnă a mai fost fluierată de fostul candidat de primar în august 2024, în victoria cu 1-0 de la Slobozia. Atunci, pe banca ialomițenilor stătea chiar Adrian Mihalcea, iar golul de 3 puncte a venir de la Vali Costache.

În schimb, prahovenii nu au amintiri deloc plăcute cu Călin în acest play-out, căci au pierdut (0-1) la Clinceni, cu „lanterna” Metaloglobus. Cealaltă partidă condusă de „centralul” de 39 de ani în ultimele două luni în SuperLigă a fost tot în play-out, în urmă cu o săptămână: Hermannstadt – Csikszereda 0-0. În total, Iulian Călin a arbitrat 13 partide în acest sezon al SuperLigii.

Mâine, începând cu ora 18,15, pe arena „Ilie Oană”, Călin va fi asistat de Marius Badea (Râmnicu Vâlcea) și George Duță (Bacău), rezervă fiind Ionuț Coza, din Cernica-Ilfov. În Camera VAR vor lua loc bucureștenii Iulian Dima și Cristina Trandafir.

Observator federal este Liviu Ciubotariu, din Galați, iar delegat LPF, piteșteanul Viorel Ilinca.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button