Lovitură pentru fotbalul din vestul țării: FC Bihor nu are drept de promovare în SuperLigă, Chindia merge la baraj!

După Steaua, o altă formație din play-offul Ligii a II-a nu are drept de promovare în SuperLigă. Dosarul de licențiere al celor de la FC Bihor Oradea a fost respins, după analiza făcut de comisia de specialitate din cadrul FRF, între 28 aprilie și 7 mai.
Exista deja o bănuială că orădenii vor avea probleme și așa a fost. Și asta pentru că nu îndeplinesc una dintre condițiile prevăzute de regulament și anume să aibă înscrise în competițiile FRF echipe feminine U13 și U15.
Asta înseamnă că arădenii Albert Stahl și Abel Popa ratează șansa să joace pentru promovare și, eventual, să fii fost adversarii celor de la UTA în stagiunea ce vine.
Prin urmare, doar patru echipe dintre cele 6 din play-off-ul ligii secunde au drept de promovare. Corvinul a desfăcut deja șampania, Sepsi este și ea aproape să o facă, iar Voluntariu ar trebui să fie prima echipă ce merge la baraj. A doua, e „lanterna” din play-off, Chindia, care are 9 eșecuri la rând în Liga 2-a, dar care are licență și va înfrunta formația ce termină play-outul SuperLigii pe locul 13. În prezent, pe acea poziție e Petrolul.

