Încă un internațional pentru UTA: Din Alomerovic îi testează pe bosniaci și pe turci pentru Mondiale!

Din Alomerovic (28 de ani) trece prin cea mai bună perioadă a carierei sale. Fundașul stânga macedonian s-a impus în primul „11” al echipei de pe locul 7 din SuperLigă, a și primit prelungirea contractului cu UTA, iar azi a aflat că trebuie să se prezinte la echipa națională.
E prima convocare a lui Alomerovic în tricoul Macedoniei de Nord, iar adversarii vor fi de top. Reprezentativa din care face parte și fostul portar utist, Dejan Iliev, le va întâlni în deplasare pe naționalele Bosneia&Herțegovina (29 mai) și Turciei (1 iunie), ambele urmând să participe la Cupa Mondială din America.
În primul său sezon la UTA, Din Alomerovic a bifat 35 de prezențe, pentru un total de 2704 de minute. Fundașul lateral și-a trecut în cont și trei goluri și tot atâtea assisturi. În momentul în care semnat cu formația arădeană, macedonianul valora 350 de mii de euro pe transfermarkt și acum și-a dublat cota.


A crescut foarte mult Alomerovic. Foarte meritat ! Sigur acum, dupa convocarea la nationala, i-a crescut cota si mai mult. E foarte bine ca UTA i-a prelungit contractul.