Clubul UTA a menținut prețul abonamentelor și în noul sezon, vechii abonați beneficiază de reducere până pe 6 iulie!

Noul sezon al SuperLigii începe peste o lună și jumătate, iar clubul UTA începe campania pentru vânzarea abonamentelor. Un loc pe arena „Francisc Neuman” acontat pentru întreg campionatul costă exact cât în stagiunea precedentă. Cu mențiunea că în luna iunie, fanul utist și-a achiziționat un abonament cu o mie de lei (tribuna I), 750 lei (tribuna a II-a) și 500 de lei (peluză), iar după mărirea TVA de către Guvernul Bolojan, acestea s-au mărit la cele de acum, respectiv 1200, 900 și 600 de lei. Și prețul biletelor de meci au rămas neschimbate: 90 .
Prin urmare, vechii abonați, care-și vor reînnoi abonamentele până pe 6 iulie, vor plăti prețul din campania începută în luna iunie 2025. Inclusiv Adrian Mihalcea făcea apel la autoritățile locale arădene, investitori privați și chiar la suporteri de rând să o ajute mai mult pe UTA, care s-ar bate an de an cu el la comandă pentru un loc de play-off.
Vechii abonați au la dispoziție o lună și 4 zile să-și reînnoiască abonamentele la vechiul preț
Ca în fiecare an, campania începe cu reînnoirea abonamentelor vechi, totul începând de marți, 2 iunie. Dar iată anunțul clubului arădean:
”Dragi utiști, începând cu 2 iunie, dăm startul campaniei de abonamente pentru sezonul 2026-2027. Dacă ai fost alături de noi și sezonul trecut, îți poți păstra locul de pe arena „Francisc Neuman”. Dacă vrei să devii abonat pentru prima dată, te așteptăm să faci parte din familia UTA-ei.
Prima etapă este dedicată actualilor abonați și începe marți, 2 iunie, de la ora 15:00, exclusiv online. Link-ul pentru reînnoire va fi trimis pe e-mail și va fi activ până pe 30 iunie, la ora 18:00.
Pentru cei care preferă varianta fizică, reînnoirea la stadion începe miercuri, 3 iunie. Sunt necesare cardul vechi de abonat și buletinul.
Programul de la arena „Francisc Neuman”:
3 – 5 iunie, între orele 15:00 – 18:00
8 – 12 iunie, între orele 15:00 – 18:00
23 – 24 iunie și 26 iunie, între orele 15:00 – 18:00. În 25 iunie, casieria va fi închisă.
29 – 30 iunie, între orele 15:00 – 18:00
Prețurile pentru reînnoirea abonamentelor rămân:
Tribuna 1 „Coco Dumitrescu” – 1.000 lei
Tribuna 2 „Gioni Brosovszky” – 750 lei
Peluza „Iosif Petschovsky” și Peluza Sud – 500 lei
Copiii între 4 și 13 ani, beneficiază de reducere de 50%. Abonamentele vor fi valabile și pentru meciurile din faza grupelor Cupei României, ediția 2026-2027. În plus, abonații vor avea reducere de 10% la FanShop-ul oficial pe durata sezonului, cu excepția zilelor de meci.
Din 6 iulie începe a doua etapă de vânzare, dedicată suporterilor care vor să devină abonați pentru prima dată.
Tot în această etapă, abonații vechi care doresc un alt loc în stadion pot face o nouă alegere. Pentru asta, trebuie să renunțe la abonamentul actual și să achiziționeze unul dintre locurile rămase disponibile, păstrând același preț preferențial dedicat fanilor fideli. Abonamentele reînnoite în prima etapă de vânzare nu mai pot fi schimbate pe alte locuri în etapa a doua.
Prețurile pentru abonamentele noi:
Tribuna 1 „Coco Dumitrescu” – 1.200 lei
Tribuna 2 „Gioni Brosovszky” – 900 lei
Peluza „Iosif Petschovsky” și Peluza Sud – 600 lei
Pentru sezonul 2026-2027, biletele vor costa 90 lei la Tribuna 1, 70 lei la Tribuna 2 și 50 lei la cele două peluze.
Ca o noutate, începând din acest sezon, introducem și sectorul Family, dedicat familiilor și copiilor. Biletele pentru copii vor fi disponibile exclusiv în Peluza Sud, sector R.
Clubul nu eliberează abonamente pentru persoanele cu dizabilități. Accesul acestora la meciuri se face pe baza biletului gratuit ridicat de la casierie în ziua partidei, în baza documentelor justificative și doar în limita locurilor disponibile din stadion.
Ne vedem din nou împreună, acasă, la UTA!”
Ce înseamnă mai exact pachetul family?
Ceea ce nu se spune în anunțul clubului arădean este că și abonamentele la sectorul VIP costă 6 mii de lei (la interior) și de la 12 mii de lei (la exterior). Prețul biletelor la VIP nu au fost stabilite încă și ele se vor emite în funcție de locurile rămase disponibile. În ceea ce privește „pachetul family” acesta se traduce pe scurt prin faptul că din noul sezon copiii între 3 și 14 ani nu vor avea reducere la bilete decât în sectorul R. Aici, părintele își achiziționează bilet întreg (50 de lei), iar copilul sau copiii săi vor avea reducere 50%, adică vor plăti 25 de lei.


hai sa vedem cati avem bani sa dam pe abonamente la UTA
sunt foarte curios
După cum zicea Cicero, daca bine îmi amintesc, preluat mai apoi de Martin Luther, iar în zilele noastre de domnul primar:
,,Abonamentul la UTA nu este o cheltuială, ci o taxă de identitate arădeană. Plătim, facem sacrificii, dar cerem în schimb respect, transparență din partea conducerii și, mai presus de toate, jucători care să respecte tricoul alb-roșu la fiecare secundă de joc.”