UTA îl vrea pe Jayson Papeau: Francezul s-a despărțit de Slobozia și revine după o accidentare gravă la genunchi!

Conform informațiilor obținute de ProSport, UTA a făcut deja o ofertă pentru Jayson Papeau, care trebuie să dea răspunsul final în zilele următoare. Arădenii îl vor pe fotbalistul francez pentru banda dreaptă a liniei de mijloc, acolo de unde au dispărut Vali Costache (încă din luna februarie) și Flavius Iacob (care și-a terminat împrumutul de la Corvinul.
Conform platformei de specialitate Transfermarkt, Jayson Papeau, fotbalist ajuns la vârsta de 29 de ani, este cotat la 350.000 de euro și a devenit liber de contract după retrogradarea Unirii Slobozia, ultima formație la care a jucat între lunile octombrie 2025 – februarie 2026. În perioada în care a evoluat pentru ialomițeni, francezul a strâns 15 prezențe pe teren, în care a reușit să marcheze de trei ori și să ofere două pase decisive.
Papeau nu a putut să își ajute echipa în play-outul SuperLigii, din cauza unei accidentări pe care a suferit-o la jumătatea lunii februarie, pe Arena Națională, în Dinamo – Slobozia 1-0. ”Probabil a fost ultimul meu meci din acest sezon. Într-adevăr, ligamentul meu colateral medial este rupt, printre altele, așa că voi avea nevoie de o intervenție chirurgicală. Ar trebui să lipsesc aproximativ 3-4 luni. Desigur, este o veste foarte proastă pentru mine, dar voi face tot posibilul să revin mai puternic ca niciodată. A fost o plăcere să revin în România, ne vedem!” – scria Jayson Papeau pe contul său de Instagram
Jayson Papeau a ajuns în România în vara anului 2022, când a fost transferat de Rapid București din Polonia, de la Warta Poznan, în schimbul sumei de aproximativ 200.000 de euro. În cele două sezoane pentru giuleșteni, Papeau a bifat 66 de prezențe, 7 goluri și 5 pase decisive.
FOTO: AFC Unirea 04 Slobozia (facebook)

