Mihalcea a ridicat ștacheta la UTA: „1-8 este obiectivul, eventual cu licență de Europa”

În momentul în care a semnat cu „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc, Adrian Mihalcea a vorbit despre obiectivul salvării de la retrogradare fără baraj. Antrenorul „roș-albilor” a folosit apoi politica pașilor mărunți, spunând că-și dorește să scoată ceva din fiecare meci, chiar câte un punct, însă faptul că echipa sa a câștigat play-outul în stagiunea 2025-2026, clasându-se peste FCSB i-a dat o altă perspectivă pentru campionatul ce începe pe 18 iulie.
Adi Mihalcea susține că și-a propus o prezență pe locurile 1-8 la UTA, chiar dacă la această oră lotul echipei este incomplet. „Am reușit să terminăm pe un loc 7 și ne ambiționăm un pic, sper să fim și realiști. 1-8 este obiectivul, eventual cu licență de Europa. Îmi plac pariurile și dacă anul trecut a fost tot un pariu și l-am câștigat, de ce să nu merg în continuare pe aceeași linie?”, a spus Mihalcea înainte de a conduce primul antrenament al verii, pe arena „ICRTI”.
Mihalcea a recunoscut că el și jucătorii săi și-au încasat o parte din restanțele financiare avute la plecarea în vacanță. Și tot tehnicianul de 50 de ani susține că e la curent cu discuțiile pentru cedarea clubului către israelianul Aviv Eissat. „Situația nu e de azi, de ieri. Știm și contextul social al României, la multe echipe din SuperLiga sunt probleme și noi avem o astfel de situație. Dar ea nu e așa dramatică, nu e cea de la finalul campionatului și sperăm că, cel puțin pe începutul de campionat, să se rezolve și să revenim la zi cu toate. Sincer, deși sunt actualizat cu aceste discuții (n.r. despre cedarea clubului), nu știu mai mult decât știe presa. Pe mine mă interesează partea sportivă și dacă va fi să vină un investitor, un partener, un sponsor și să ajute clubul pe partea financiară, pentru noi va fi foarte bine. Discuții au mai fost, trebuie concretizate și atunci poate putem să discutăm mai mult. În momentul de față știm situația, nu trebuie să ne gândim la ce se poate schimba pe un termen scurt”, a mai comentat „principalul” arădenilor.

