Viitorul Arad

Acord parafat: Viitorul Arad se mută la Cermei începând cu noul sezon al Ligii 3-a: „Ne lipsea fotbalul!”



Comuna Cermei a stat un singur an fără fotbal. Proiectul Gloria Lunca Teuz s-a încheiat vara trecută, după 9 sezoane la rând petrecute în Liga 3-a, iar peste două luni, pe terenul din Cermei va juca Viitorul Arad, echipa patronată de italianul Giovanni Catanzariti. Actele de asociere dintre gruparea de pe Mureș și Consiliul Local Cermei au fost semnate și depuse la Judecătorie. Viitorul și-a închis punctul de lucru de la Livada și a deschis altul la Cermei și o parte din buget îi va fi asigurat din bugetul comunei arădene.

Ca să facem un scurt rezumat a ceea ce s-a întâmplat în luna august 2025, primarul localității din Țara Sămădăilor, Ioan Vesa, nu a fost de acord să mai susțină clubul condus de Petre Bulza, pentru că echipa a fost trimisă de FRF să joace în seria a 8-a, cea rezervată formațiilor din nord-centru. Cheltuielile creșteau automat, însă cermeianii nici nu au dorit să întâlnească formații cu care nu aveau nici o rivalitate sportivă, alta decât miza punctelor. „Cermeiul a fost cea mai mică comună ce a avut echipă în Liga 3-a și asta de 9 ani încoace. Nu ne-a fost ușor ca și finanțare și, totuși, ne-am plătit taxele la timp la Federație, am investit în bază, în jucătorii tineri din zonă și nu numai și acum am fost tratați cu lipsă de respect. Nu este posibil să fim băgați în seria de nord, să avem deplasări de 250, 300, chiar 350 de kilometri până la Sighetu Marmației și mai ales să nu mai simțim rivalitatea sportivă cu celelalte echipe din Arad sau cu Timișul. Iubitorii fotbalului din Cermei erau interesați de derby-urile locale cu Pecica, Sântana, Viitorul, o așteptam pe Poli la noi, ce avem noi de împărțit cu Zalău sau Unirea Dej? I-am comunicat președintelui clubului, Petre Bulza, să facă hârtia de retragere”, spunea în urmă cu 10 luni Vesa, care mai susținea că banii care îi va economisi prin retragerea echipei de fotbal îi va aloca lucrărilor de refacere a gazonului, cu un sistem de irigare modern.

Ioan Vesa: „Ne lipsea fotbalul la Cermei, dar marea mea dorință este să văd copiii din localitate și împrejurimi venind cu pălcere la antrenamente”

Până la urmă, acest lucru nu s-a mai îmtâmplat, iar edilul din Cermei explică și de ce: „Am câștigat un proiect prin care am pavat toate străzile din Cermei și nu ne-a mai rămas de altceva. Dar, terenul se prezintă în condiții bune, avem om angajat acolo, așa că baza e așa cum o știți de acum un an, bună pentru Liga 3-a și pentru noi noștri parteneri”. 

Ioan Vesa își motivează și opțiunea pentru Viitorul Arad. „Îl cunoaștem de atâția ani și pe Gio, e un proiect serios acolo, centrat în jurul copiilor și juniorilor și ne va ajuta în acest sens și pe noi. Asta e marea mea dorință, să văd copii din Cermei sau împrejurimi că vin din nou cu plăcere la fotbal, la antrenamente, într-un cadru organizat și având profesori buni, dedicați. Cristi Sculici ne-a promis că ne ajută în acest sens și acesta a fost punctul de plecare al discuțiilor. Apoi, trebuie să recunoaștem că ne lipsea fotbalul, cermeianii mi-au tot spus asta și am zis că e timpul să-i readucem în tribune. Avem deja schițat bugetul pentru Viitorul, finanțarea va începe odată cu noul sezon. Liga a 3-a se întoarce la Cermei, vor fi din nou meciuri tari cu Pecica, Sântana și, sperăm noi, și Vinga, dar și alte formații din vest cu care mai avem mici orgolii, ca să spunem aaș. Îmi pare rău că nu s-a mai putut continua cu Gloria Lunca Teuz, dar Petre (n.a. Bulza) rămâne prietenul meu pe viață”, a adăugat primarul comunei Cermei.

Din informațiile noastre, suma anuală pe care autoritățile locale cermeiane o va aloca echipei de fotbal Viitorul este de 350 de mii de lei.

Marcel Șerbănoiu a îndoliat comunitatea cermeiană

Din păcate, unul dintre cermeianii ce au pus mult suflet la fosta gruparea, Gloria Lunca Teuz, nu va mai vedea fotbal de Liga 3-a la el acasă. Marcel Șerbănoiu s-a stins din viață în urmă cu două săptămâni și a îndoliat o întreagă comunitate. Acesta a fost a fost administratorul bazei sportive din comuna arădeană, între 2012 și 2019, dar Dar, a fost mai mult decât un bun gospodar. Marcel dădea tonul bucuriei la victorii și umărul pe care puneai pune capul la eșecuri. Oricum, nu stăteai prea mult acolo, căci Marcel știa să te ridice de la pământ cu o vorbă bună, potrivită pentru orice situație. „Ale ale, Marcelule!” – era unul dintre refrenurile preferate de fotbaliștii cermeiani la victorii. De câțiva ani, Marcel Șerbănoiu și-a deschis și un fast food în centrul comunei, alimentându-și, astfel, cealaltă mare pasiune a vieții sale gătitul.










Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button