Stranieri aradeni

Albert Stahl revine în SuperLigă: Mijlocașul arădean a fost cumpărat de Csikszereda!



FC Bihor și-a pierdut la comisii dreptul de promovare în SuperLigă și Chindia a susținut în locul ei barajul cu Farul, însă arădeanul Albert Stahl face – totuși – pasul spre elită. Mijlocașul de 27 de ani tocmai a fost cumpărat de CS pentru aproximativ 15 mii de euro, orădenii fiind de acord cu transferul și pentru că ar fi știut că urmează să aibă un jucător nemulțumit în vestiar.

Colegii de la bihon.ro scriu că Stahl mai avea un an de contract cu FC Bihor, iar salariul său urma să crească din această vară. Conducerea clubului i-a propus o diminuare a salariului și astfel s-a ajuns la despărțire.

Iar arădeanul a avut toate motivele să se considere tratat cu spatele, din moment ce a contribuit la sezonul peste așteptări a trupei lui Erik Lincar cu 7 goluri și 6 pase decisive, în cele 24 apariții stagionale.

Fotbalistul își întrerupe vacanța și spre finalul săptămânii va ajunge la Miercurea Ciuc, unde se va alătura echipei pregătite de István Szabó. Maghiarul l-a înlocuit pe banca tehnică a Csikszeredei pe Robert Ilyes, cel care a salvat echipa de la retrogradare fără baraj, în primul an din istoria clubului pe scena primului eșalon.

Albert Stahl a îmbrăcat tricoul celor de la UTA în două perioade, între anii 2016-2019, când a și ratat două promovări în elită în tricoul „roș-albilor”, după barajele cu FC Voluntari și Poli Timișoara și între anii 2022 și 2024, în SuperLigă. Mircea Rednic a renunțat șa serviciile sale în urmă cu două veri, când fotbalistul ales să semneze cu FC Bihor.

Într-un interviu acordat pentru trivela.ro, fotbalistul crescut de Cristian Păcurar, Francisc Tisza și Marius Demian se consideră norocos că a strâns peste 100 de prezențe în tricoul echipei fanion a orașului natal. Mai precis 108, în primele trei ligi. „Un sentiment foarte frumos pentru că rămâi acolo în istoria clubului. Nu oricine poate să strângă 100 de meciuri la o echipă, mai ales în ziua de azi în care se schimbă atâția jucători. Chiar m-am bucurat când am auzit că pot să ating această bornă și rămâne un lucru foarte important pentru mine în momentul în care o să îmi pun ghetele în cui, chiar o să fie o mândire pentru mine că am reușit asta”, spunea Stahl pentru sursa amintită.

În SuperLigă, mijlocașul arădean a mai jucat pentru Astra Giurgiu și Rapid. Albert Stahl e cotat la 225 de mii de euro.

 










Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button