Pariuri sportive, gaming și casino

7 statistici de reținut după victoria Braziliei contra Scoției – examen dificil pentru Selecao în 16-imi



Brazilia a învins Scoția cu 3-0 și a câștigat Grupa C. După un început ezitant, cu remiza contra Marocului, brazilienii și-au intrat în formă și au făcut spectacol cu Haiti și Scoția, având un moral bun înaintea fazelor eliminatorii.

„Dubla” lui Vinicius și reușita lui Cunha au adus o victorie lejeră pentru Brazilia, care a confirmat statutul de echipă favorită la Cupa Mondială. Înainte de examenul dificil contra Japoniei, programat astăzi, de la ora 20:00, Brazilia ocupă poziția a 5-a în topul favoritelor la CM 2026:

  1. Franța – 4.35
  2. Argentina – 5.00
  3. Spania – 8.50
  4. Anglia – 8.50
  5. Brazilia – 14.00

Brazilia vs Japonia este, fără îndoială, unul dintre cele mai echilibrate și interesante meciuri 16-imi. Detalii despre toate meciurile de la Mondial găsești în această secțiune.

Victoria din meciul cu Scoția a oferit pentru brazilieni și câteva momente speciale, iar în cele ce urmează te invităm să descoperi șapte statistici interesante.

1. Vinicius a intrat în istorie

Vinicius a devenit al cincilea fotbalist brazilian din istorie care a marcat în toate cele trei meciuri din faza grupelor de la Cupa Mondială, alături de Jairzinho (1970), Romario (1994), Ronaldo și Rivaldo (amândoi în 2002). De asemenea, el are 7 goluri în 13 meciuri sub comanda lui Carlo Ancelotti, semn clar că îi priește colaborarea cu fostul antrenor de la Real Madrid. Cu ceilalți antrenori, marcase de 6 ori în 39 de partide. În plus, cu reușita din meciul cu Scoția, Vinicius a dat primul gol la nivel internațional cu o lovitură de cap.

2. Neymar, pe urmele lui Pele

Partida cu Scoția a marcat și revenirea lui Neymar în naționala Braziliei. Jucătorul despre care s-a discutat intens în ultimele două luni s-a întors la națională pentru prima dată din octombrie 2023 încoace. Cu această ocazie, Neymar a devenit al patrulea fotbalist brazilian din istorie care a jucat la patru Cupe Mondiale diferite, alături de Djalma Santos, Cafu și Pele.

3. Matheus Cunha a înscris din nou

Matheus Cunha a devenit primul fotbalist brazilian din 2018 încoace care a marcat în primele două meciuri la Cupa Mondială. E un semn bun pentru brazilieni, care arată că au suficiente opțiuni, cel puțin la nivel ofensiv.

4. Bruno Guimaraes se specializează în pase decisive

Bruno Guimaraes este primul fotbalist brazilian care a reușit mai mult de o pasă decisivă într-un singur meci din 2010 încoace. Ultimul care a reușit acest lucru a fost Kaka, în 2010, într-un meci cu Coasta de Fildeș.

5. Carlo Ancelotti calcă pe urmele lui Fabio Capello

Selecționerul Braziliei, Carlo Ancelotti, a devenit primul manager italian care a ajuns în fazele eliminatorii ale Cupei Mondiale de la Fabio Capello încoace. Acesta a dus Anglia în fazele eliminatorii în urmă cu 16 ani, la ediția din 2010.

6. Brazilia, specialistă în faza grupelor

Brazilia a terminat pe primul loc în faza grupelor de fiecare dată de la ediția din 1982. Brazilienii au avansat din grupă în ultimele 15 Cupe Mondiale. Ultima dată când nu au reușit această performanță s-a întâmplat la ediția din 1966.

7. Victorie la scor contra unui adversar din Europa după 40 de ani

Brazilia a învins Scoția cu 3-0, un scor mai mult decât lejer. Aceasta este victoria la cel mai mare scor, fără gol primit, contra unei adversare din Europa din ultimii 40 de ani. Ultima dată, în 1986, Brazilia învingea Polonia cu 4-0 în optimi. În plus, este a noua victorie la cel puțin trei goluri diferență a brazilienilor la Cupa Mondială în secolul 21. Nicio altă echipă nu se poate lăuda cu o asemenea performanță.

Brazilia și-a făcut încălzirea într-o grupă în care, practic, îi era destul de dificil să rateze calificarea spre fazele eliminatorii, însă greul abia începe pentru jucătorii lui Carlo Ancelotti. Așteptările sunt mari pentru o reprezentativă care nu a mai câștigat Cupa Mondială de 24 de ani, dar brazilienii au arătat întotdeauna că au suficient talent și că pot produce surprize la turneul final, indiferent pe cine au în față.










Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button