Colonie de foști utiști la Minaur Baia Mare cu un singur obiectiv: promovarea în Liga a II-a!

Ajunsă în play-offul Ligii a III-a, Minaur Baia Mare nu s-a luptat cu adevărat pentru promovare sau măcar locul de baraj, cu Poli Timișoara, CSM Unirea Alba Iulia sau Sănătatea Cluj, dar o ia de la capăt în vară cu un nou antrenor. Sandu Pelici a plecat la CSM Olimpia Satu Mare, unde căpitan e arădeanul Paul Copaci și unde se speră într-o revenire în Liga 2-a, dacă una sau două echipe aruncă prosopul, iar în Maramureș a ajuns Paul Pîrvulescu.
Acesta are 37 de ani și le-a mai pregătit pe LPS HD Clinceni și pe CS Tunari. Băimărenii au făcut deja o serie de mutări interesante, printre care și patru foști utiști, trei dintre ei fiind arădeni. De altfel, Darius Felea (19 ani) va merge împrumut la Minaur, de la UTA, timp de un sezon, după ce a făcut un sezon bun tot în Liga 3-a, la Unirea Sântana.
Altfel, gruparea „galben-albastră” a anunțat deja transferurile lui Paul Mercioiu (22 de ani), Raul Șteau (25 de ani) și Dorin Toma (27 de ani).
Arădeanul Palul Mercioiu vine după cel mai bun sezon din carieră, marcând nu mai puțin de 18 goluri pentru o altă divizionară terță, Inter Sibiu. Crescut de UTA, atacantul debutase în SuperLigă în 2021, într-un meci cu CFR Cluj, având și o bară pe final de meci la scorul de 1-0 pentru formația de pe Someș. Ulterior, fotbalistul a mai jucat la, Corvinul Hunedoara, CSC Dumbrăvița, ACS Socodor, Gloria Lunca Teuz Cermei și, cum spuneam, Inter Sibiu.
Mijlocașul Raul Șteau a jucat și el cu UTA în SuperLigă, în sezonul 2022-2023. Născut la Aiud (județul Alba), Șteau s-a format în Italia, la primavera celor de la Sassuolo, în România mai jucând la Gaz Metan Mediaș, UTA, Gloria Buzău și CSM Reșița.
În fine, Dorin Toma este și el arădean și crescut de UTA, dar a plecat demult de acasă. Mai precis în 2018, când a semnat cu CSM Reșița, ulterior mai evoluând în Oltenia, la CSM Slatina și Academia Balș, în special sub comanda antrenorului arădean, Dan Oprescu. În această vară nu s-a mai înțeles cu Balșul, care-și va și schimba numele în FC Olt și a semnat cu Minaur.









