UTA Arad

Meciul UTA – Otelul a fost mutat vineri, în deschiderea etapei secunde a Superligii!



La loc comanda! Liga Profesionistă de Fotbal a modificat rapid programul etapei secunde a SuperLigii, amintindu-și că Universitatea Craiova are de jucat un meci revanșă în turul doi al preliminariile Champions League (calificarea cu Vitebsk pare rezolvată după succesul cu 4-1 din prima manșă a turului inaugural), iar acesta ar putea avea loc marți (21 iulie) sau miercuri (22 iulie). Prin urmare, derby-ul oltenilor cu Dinamo a fost mutat sâmbătă, de duminică.

Până la urmă s-au mai făcut alte șase permutări, iar UTA nu va mai debuta acasă, în noul sezon, sâmbătă, ci cu o zi mai devreme. Partida cu Oțelul, de la Arad, a fost reprogramată vineri, 24 iulie, de la ora 18,30, chiar în deschiderea etapei. 24 de ore mai târziu, intră și Corvinul în scenă, la Ovidiu, cu Farul, deși inițial hunedorenii știau că joacă luni. Adică la exact o săptămână după confruntarea de la Arad, cu Csikszereda.

Vineri, 24 iulie

Ora 18.30 UTA Arad – Oțelul Galați

Ora 21.30 FC Argeș – Petrolul Ploiești

Sâmbătă, 25 iulie

Ora 18.30 Farul Constanța – Corvinul Hunedoara

Ora 21.30 Dinamo – Universitatea Craiova 

Duminică, 26 iulie

Ora 18.30 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Universitatea Cluj

Ora 21.30 FK Csikszereda Miercurea Ciuc – FCSB

Luni, 27 iulie

Ora 18.30 CFR 1907 Cluj – FC Voluntari

Ora 21.30 FC Botoșani – FC Rapid

Partidele vor fi transmise în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport.











Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button