UTA Arad

UTA își prezintă achizițiile și – probabil – și noul echipament marți seara, în Grădina de Vară a Cinematografului „Arta”

După câțiva ani în care a ratat întâlnirea cu suporterii săi înainte de startul sezonului, clubul UTA organizează un eveniment marți, 14 iulie. Începând cu ora 20, în Grădina de Vară a Cinematografului „Arta”, fanii „roș-albi” vor avea parte de câteva surprize.

Radu Romanescu și Ionel Costin își lansează cel mai nou volum al său legat de istoria și gloriile Bătrânei Doamne. Acesta se numește „Dinastia Țîrlea. Tatăl și fiul din avangarda UTA-ei”. 

Apoi, pe scenă vor urca achizițiile verii, cel mai probabil îmbrăcate în noile tricouri ale echipei „roș-albe”. Inscripționate, bineînțeles, cu numele sponsorilor echipei arădene. Marea noutate este MrBit, sponsorul principal de tricou, în locul celor de la FavBet.

Pe finalul evenimentului va avea loc proiecția, în premieră, a documentarului „Povestea Bătrânei Doamne”, realizat de SuperLiga despre clubul fondat de baronul Francisc Neuman.

Clubul UTA anunță că în zilele următoare va reveni cu programul complet al evenimentului ce va avea loc cu 4 zile înainte de debutul echipei lui Adi Mihalcea în sezonul 2026-2027 al SuperLigii, de pe terenul echipei campioane, Universitatea Craiova.








5 comentarii

  1. Locatia frumoasa,adevarat,dar cam neincapatoare,cu scuzele de rigoare,foarte prost aleasa…Una dintre cele mai inguste strazi din Arad,limitata…Oare cine gandeste chestiile astea

    23
    8
  2. Locul nu e deloc neîncăpător, cat despre lipsa locurilor de parcare, prea ne-am domnit, am urca cu mașina pe scena. Pe bune?
    Apreciez drept excelentă această acțiune!

    16
    7
  3. Fundasul central Robert Badescu a fost transferat definitiv si nu este imprumut de la Rapid,este posibil sa fie prezentat Marti. Daca este serios se poate dezvolta foarte bine langa Benga si Pospelov,fundasii cu experienta.Eu sper sa ajunga la UTA si un tanar fundas stanga de la Hermannstadt,Luca Stancu,ce a demonstrat ca este bun si fundas stanga si fundas dreapta.A fost dorit si de Becali ….

    11
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button