A căzut invicibilitatea Universității Craiova, oltenii riscă să iasă din cursa spre grupele UEFA Champions League

La 4 zile distanță de la succesul cu 4-0 împotriva celor de la UTA, Universitatea Craiova a pierdut cu 1-0, la Sofia, prima manşă disputată împotriva formaţiei bulgare Levski, în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor.
Marcatori cu UTA, Elisor și Baiaram s-au regăsit în primul „11” aliniat în capitala Bulgariei, acolo unde Levski a marcat rapid. În minutul 8, Serginho a centrat în careu, de unde căpitanul Dimitrov a înscris cu o lovitură de cap. Autor a două „assistuir” cu Bătrâna Doamnă, Mora a ratat în minutul 14, când a şutat peste poartă, dar bulgarii au reluat atacurile şi Popescu a respins greu şutul din afara careului expediat de Aldair. Și Mekvabishvili a trimis peste poartă, dar ocazia din georgianului din primul minut al reprizei secunde a fost și mai mare.
Levski a avut o perioadă bună de joc, iar Popescu a avut treabă la șutul lui Oko-Flex, iar golul lui Bala a fost anulat pe motiv de offside. Nsimba și Teles au fost aproape de egalare în ultimele 20 de minute și U. Craiova are de recuperat un 0-1 pe „Ion Olemenco”, dacă nu vrea să abandoneze prematur cursa spre grupele Champions League.
Tehnicianul portughez s-a arătat dezamăgit de rezultatul înregistrat pe tabela de marcaj, dar a ales să vadă și aspectele pozitive din jocul prestat de olteni. „Am pierdut, e un rezultat slab. Cred că am avut momente bune, am avut ocazii. Trebuie să analizăm jocul, să ne îmbunătățim. Sunt o echipă puternică, cred că am făcut un joc bun, în general. Cel mai important lucru este că, după joc, simțit că putem merge mai departe, chiar dacă întâlnim o echipă bună. Cred că este posibil, cu suporterii noștri alături. Vina pentru golul primit este a mea. Trebuie să ne îmbunătățim pentru al doilea joc. Trebuie să ne concentrăm și pe lucrurile pe care le-am făcut foarte bine. Am controlat o mare parte a jocului. Am pierdut 1-0, încercăm să mergem mai departe. Trebuie să avem grijă de partea fizică. Ajungem în România dimineață, după două zile avem meci cu Dinamo. Trebuie să avem grijă de jucători, nu putem risca accidentări”, a declarat Filipe Coelho, la DigiSport, după primul eșec stagional al echipei sale.
U. Craiova a evoluat la Sofia în formula: L. Popescu – Romanchuk, Ad. Rus, Screciu – Carlos Mora, Mekvabishvili (T. Băluţă 75), Cicâldău, Bancu – Etim (Samuel Teles 80), Elisor (Nsimba 62), Baiaram (Tavares 75).







