UTA Arad

Jayson Papeau vrea să se impună rapid în primul „11” al UTA-ei: „Dacă nu pot juca ar trebui să mă las de fotbal”

Jayson Papeau a fost declarat de LPF omul meciului dintre UTA și Oțelul Galați (2-2). Francezul a egalat in extremis pentru arădeni cu un șut de la 19 metri, după așezarea cu capul a lui Pospelov.

Portarul Dur-Bozoancă putea face mai mult, respingându-și balonul în vinclu, dar golul și încă unul frumos rămâne al mijlocașului utist transferat în această vară din postură de jucător liber de contract, după retrogradarea Sloboziei. Papeau consideră că UTA a pierdut două puncte și nu a câștigat unul, iar acum există doar varianta victoriei sâmbătă, în deplasarea de la Voluntari. „A fost bine pentru mine, căci reveneam după o accidentare ce m-a ținut pe tușă timp de câteva luni. Cred că a fost un pic mascat portarul de coechipierii săi, dar nu contează dacă el a greșit sau nu, golul este gol. Eu zic am pierdut două puncte, am intrat bine în meci, am avut ocazii, dar ei au marcat de două ori din tot atâtea ocazii. Statisticile jocului ne arată că trebuia să câștigăm, păcat. Avem neapărat nevoie de o victorie la Voluntari, pentru că nu am început prea bine campionatul. Am văzut doar câteva minute din meciul lor de la CFR Cluj, au luat repede un cartonaș roșu, nu prea e relevant acea partidă ca să-mi fac o părere. Nu contează împotriva cui jucăm, meciurile sunt la fel, iar eu rămân focusat pe ceea  ce am eu de făcut”, a menționat mijlocașul lui Adrian Mihalcea.

După meciul de la Voluntari, UTA o va găzdui pe Rapid, prima echipă din SuperLigă a lui Jayson Papeau. Francezul a jucat două sezoane în Giulești și recunoaște: „Pentru mine să joc contra Rapidului va fi întotdeauna ceva special, pentru că am jucat acolo. Pe de altă parte, acum sunt la UTA și încerc să mă gândesc la acest meci ca la oricare altul. Și, indiferent ci vine la pe terenul nostru, va trebui să luăm cele 3 puncte, să facem tot ce putem pentru a-i mulțumi pe suporteri și chiar a-i face fericiți. Fanii ne-au primit foarte bine pe noi, jucătorii veniți în această vară, știam că sunt sufletiști. Iar la meciuri sunt prezenți și ne ajută mult și o vor face și de acum înainte. Așadar, pe teren propriu trebuie să fim echipa care nu cedează puncte. Chiar dacă e un meci special cu Rapidul, trebuie să luăm toate punctele. Încă nu pot să-mi fac o părere cum e Rapidul față de acum 2 ani când jucam acolo, când erau foarte buni. Trebuie să îi mai văd, nu mă îndoiesc că sunt valoroși și sezonul acesta”, a spus Papeau despre fosta sa formație, la care a bifat 66 de prezențe, marcând 7 goluri și dând 5 pase decisive.

Papeau atentează la postul lui Roman și nu numai: „Mă pregătesc să joc titular!”

Utilizat mai mult în benzi la Rapid și Slobozia, fotbalistul de 30 de ani susține că postul său preferat este cel de „decar”. UTA îl are în acea poziție pe Alin Roman, liderul „assiturilor” din SuperLigă în sezonul trecut, alături de clujeanul Macalou. „Alin este un jucător bun, e bine să-l avem în echipă. Când am venit la club nu mi-a garantat nimeni că voi juca și pe ce post voi juca. Asta mă face să dau tot ce am bun ca să intru titular, nu contează unde, ca decar sau pe benzi. Pentru asta mă pregătesc, ca să joc titular. Avem jucători buni și pe benzi, dar dacă m-aș gândi că nu pot juca în locul lor, ar trebui să mă las de fotbal. Pentru mine este o provocare, mă face să mă pregătesc și mai bine ca să îmi dovedesc calitățile. Așadar, ca și profil un număr 10, îmi place să joc în centru, dar, sincer, mă descurc și în benzi. Îmi place să driblez, să-mi pun în valoare calitățile, dar – parcă totuși – mi-e mai bine ca număr 10”, mai transmite mijlocașul celor de la UTA, care e pregătit și de primul său meci ca tiular la noua sa echipă, cu toate că: „Încă nu aș putea duce toate cele 90 de minute, dar zi de zi îmi voi îmbunătăți forma fizică”.

Jayson Papeau a ajuns mai târziu la Arad, fiindcă soția i-a oferit al doilea băiat și Adrian Mihalcea i-a permis să se alăture echipei în săptămâna premergătoare cantonamentului din Slovenia. Francezul își așteaptă acum familia la Arad. „Mi-a fost greu să-mi las soția în Franța, mai ales că a născut al doilea nostru copil cu cinci zile înainte de a veni eu la Arad. Sigur că-mi lispesc, a trebuit să-i las singuri, dar în curând vor veni la Arad. La UTA, eu am descoperit o familie frumoasă, băieți de calitate și un staff bun. O să fac și eu tot ce ține de mine să devin un membru al acestei familii. De asemenea, orașul și oamenii sunt primitori. Nu pune nimeni presiune pe noi, putem să jucăm și să ne îmbunătățim jocul într-o atmosferă frumoasă”, a completat Jayson Papeau.

Francezul regretă accidentarea lui Răzvan Oaidă, fostul său coleg d ela Rapid cu care s-a întâlnit în această vară la UTA. Oaidă s-a ales cu probleme la genunchiul după antrenamentul de marți seara și, probabil, va ajunge la operație. „E bine când ai pe cineva lângă tine când mergi la o echipă nouă, el m-a ajutat să mă acomodez cu colegii, să mă simt ca acasă. Nu pot să spun despre el decât lucuri frumoase, îmi pare rău că nu va mai fi o vreme cu noi. Dacă va veni un coleg nou în locul său, mă voi implcia și îl voi ajuta să se acomodeze, așa cum am fost și eu ajutat de Răzvan”, a încheiat Papeau.

Conform platformei de specialitate Transfermarkt, Jayson Papeau este cotat la 350.000 de euro și a devenise liber de contract după retrogradarea Unirii Slobozia, ultima formație la care a jucat între lunile octombrie 2025 – februarie 2026. Noul  fotbalist al celor de la UTA a strâns 15 prezențe pentru ialomițeni, în care a reușit să marcheze de trei ori și să ofere două pase decisive.








Un comentariu

  1. De cand a venit in Romania,mi-a placut Jason Papeau..Rar mai gasesti asa ceva…Nici nu mi-as fi inchipuit ca ar putea ajunge vreodata la noi,la UTA.Parerea mea,cand va duce 90 minute si neparat cateva kilograme pe minus,va fi determinant.
    Mult succes Jason!

    9
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button