Echipele Academiei UTA debutează la Arad într-un nou sezon al Ligii de Tineret/Elitelor! Cum arată programul sezonului regular pentru „roș-albi”?

Ultimele două sezoane s-au încheiat cu tot atâtea medalii naționale pentru Academia UTA. Echipa U 17 a devenit campioană națională în vara anului trecut, iar cea U 15 (foto) a urcat pe ultima treaptă a podiumului în urmă cu două luni, după ce a câștigat cu 5-1 finala mică cu Csikszereda.
Vacanța a fost, însă, marcată de tragedia dispariției premature a lui Radu Mărginean. Fostul mijlocaș făcea parte din stafful tehnic al echipei U 17 și urma să urce alături de Sandu Gaica și Adi Ungur în Liga de Tineret. Acum, în locul lui „Mărgi”, va activa Nicholas Stupar, fiul lui Dan Stupar, coleg de generație la UTA cu Gaica și Ungur. UTA U17 e antrenată de Marius Ciubăncan, UTA 16, de Dinu Donca și Costel Bogoșel, U15, de Mihai Roșca și Daniel Donca.
Cele patru formații intră în febra meciurilor oficiale începând din acest weekend, toate cele patru urmând să debuteze pe teren propriu. UTA U 16 și U 15 fac parte din seria a 4-a Ligii Elitelor și joacă sâmbătă, 8 august, în fața celor de la LPS Bihorul, iar UTA U 18 și UTA U 17 sunt componente a seriei de Vest a Ligii de Tineret/Elitelor U17 și debutează duminică, 9 august, în compania lui Kids Tâmpa Brașov.
Sportarad.ro vă oferă tot programul sezonului regular al celor patru formații utiste:
UTA Tineret / UTA U17: Kids Tampa Brașov (9 august, acasă), Acad. Viitorul Cluj-Napoca (16 august, deplasare), U Cluj (16 august, acasă), Universitatea Craiova (23 august, acasă), Sepsi (30 august, deplasare), FC Argeș (2 septembrie, acasă), Petrolul (6 septembrie, deplasare), Oxigen București (13 septembrie, acasă), Csikszereda (20 septembrie, deplasare), Hermannstadt (27 septembrie, acasă), CFR Cluj (11 octombrie, deplasare)
UTA U16 / UTA U15: LPS Bihorul (8 august, aacasă), Poli Timișoara (15 august, deplasare), CFR Cluj (18 august, acasă), Ghiroda (22 august, acasă), FC Bihor (29 august, deplasare), Gloria Bistrița (1 septembrie, acasă), CSM Unirea Alba Iulia (5 septembrie, deplasare), Academia Viitorul Cluj-Napoca (12 septembrie, acasă), LPS Banatul (19 septembrie, deplasare), U. Cluj (26 septembrie, aacasă), Ripensia (10 octombrie, deplasare).
Evident, UTA mai joacă și în Liga Elitelor U 14 și U13, doar că aici sunt implicate și alte echipe arădene. Toate componente ale seriei a 12-a. Și cele două campionate în care nu se vor întocmi clasamente vor începe în weekend fără UTA pe teren, căci numerelor echipelor e impar. „Roș-albii” vor intra în competiție în runda secundă, la Deva, acolo unde evoluează și CSȘ Gloria Arad în acest weekend, în prima etapă. La Arad e programat doar duelul dintre Viitorul și Unirea Alba Iulia.








Mai actuale ca niciodată aceste adevărate U-boot-uri, submarinele celebre din al doilea război. Adevărat germane. UTA, plătește un tribut greu pentru lipsa de,, sânge ” proaspăt. Nici Tzaroi nu joaca. Un club care are tradiție, trimite mereu talente în devenire la reesapare. Vedem cum Farul, scoate în liga nume din Academia lor. Acum și portar, Rafael Munteanu, apoi Dutzu, Luca Banu, Tanasa, Radaslavescu, Doicaru. Mai și vinde, Cercel, Stoian. Chiar asa la UTA, nu poate juca chiar nimeni? Echipa mare gâfâie, și noi cu ea. Antrenori care nu baga juniori de merit te duc în jos. Mihalcea se uita spre conducere mustrator. L-au lăsat cu,, dinaintea” goala, citește banca. Nu îndrăznește sa se descurce cu ce ii oferă Academia. Prețul poate fi de neplătit.
Farul pune pe banca de rezerve 2 juniori din generatia 2009,Goncear si Marincean.Goncear este baiatul ce a marcat de la jumatatea terenului contra Corvinul.Pentru sanatatea clubului UTA se poate face un calcul simplu,cat a incasat UTA din vanzari de jucatori tineri(milioane de euro) si cat a incasat din jucatori consacrati/seniori(sute de mii de euro),sunt diferente mari!UTA a cumparat un junior 2009 foarte talentat de la Viitorul Arad,Tudor Cijevschi,a fost la ZERO antrenamente cu Mihalcea!