SuperLiga etapa a 7-a: Petrolul dă lovitura pe „Cluj Arena” și urcă pe locul 2, Oțelul salvează un punct la Voluntari!

Vineri
FC Voluntari – Oțelul Galați 2-2
Ilfovenii nu au fost departe de a doua victorie stagională, după cea cu UTA, în fața Oțelului, care e o echipă acasă și alta în deplasare. Meciul a început de la 1-0, sau chiar de la …2-1, căci s-a marcat de trei ori în primul sfert de oră. Gazdele au deschis scorul încă din minutul 3, când Guțea a șutat cu stângul din centrul careului în stânga portarului. Gălăţenii au egalat după alte trei minute, când Patrick s-a jucat cu Jurhar şi a înscris în poarta goală. Guţea a reuşit „dubla”, după o acțiune personală, în care a culcat un adversar și a trimis printre picioarele portarului. La mijlocul reprizei, Mamic a ratat o ocazie imensă, finalizând pe lângă poartă din centrul careului. Şi Guţea s-a aflat la un pas de a face hattrick-ul, însă şutul său, din startul reprizei secunde, a fost respins de Dur-Bozoancă şi golul a picat, în cele din urmă, în poarta ilfovenilor. Haruţ l-a faultat pe Bordun în propriul careu şi s-a dictat penalty, pe care Pedro Nuno l-a transformat în minutul 72. Pe final, elevii lui Florin Pîrvu au lovit de două ori bara, prin același jucător, Adrian Chică-Roşă și partida s-a încheiat la egalitate: 2-2.
Universitatea Cluj – Petrolul Ploiești 2-3
„Șepcile roșii” încep să-și pună întrebări cu privire la Cristiano Bergodi, care e la al doilea eșec la rând în campionat, iar după cel de la București, cu Dinamo, a făcut o nouă criză de nervi ce i-a adus o suspendare de două etape. Fără el pe bancă, U. Cluj a cedat, surprinzător, cu Petrolul chiar pe „Arena”. „Lupii” au pornit ca din pușcă, iar Teixeira a trimis un şut centrare ce l-a surprins pe Lefter, portarul a respins în bară şi, în cele din urmă, mingea a ajuns la Flores, care a trimis mingea la colțul din stânga portarului. Golul de 1-1 a fost unul special, căci Lukic a scos din joben o „parabolă” perfectă, aproape de linia de aut de margine, prinzându-l pe Zima pe drum. Portarul lui prahovenilor a respins apoi şutul lui Nistor, după care Petrolul a pierdut din nou conducerea. După o fază fixă, mingea a ajuns la Jergea, care a tras cu exteriorul din 12 metri și Lefter doar a privit mingea. Două minute mai târziu (36), Macalou a zguduit transversala porţii oaspeţilor cu un şut puternic şi Petrolul a intrat cu avantaj de un gol la pauză. În startul reprizei secunde (min. 49), Teixeira a creat o fază spectaculoasă, a plecat din propriul careu, a trecut de apărarea gazdelor şi a încercat să-l lobeze pe Lefter. Portarul clujenilor a agăţat mingea, dar Nlundulu a venit cu faza și a marcat pentru 1-3. Lukic a mai marcat o dată, cu o lovitură de cap, din careu, în minutul 55, reducând din diferenţă, după care clujenii au cerut penalty la căderea lui Ştefănescu în careu, însă arbitrul a dat galben pentru simulare. U. a atacat haotic pe final, iar Petrolul nu a avut probleme să scape în câștigătoare pentru victoria ce o urcă până pe locul 2, cel puțin până sâmbătă.
Vineri, 28 august 2026
FC Voluntari – Oțelul Galați 2-2
Guțea 3, 14 / Patrick 6, N. Pedro 72 – penalty
Universitatea Cluj – Petrolul Ploiești 2-3
Lukic 11, 55 / Bran Flores 3, Jerdea 34, N’Lundulu 49
Sâmbătă, 29 august 2026
16:00 Csikszereda – CFR Cluj
18:30 FC Argeș – Sepsi OSK
21:30 Corvinul Hunedoara – Dinamo București
Duminică, 30 august 2026
16:00 Farul Constanța – FC Botoșani
21:00 FCSB – UTA Arad
Luni, 31 august 2026
20:30 Rapid București – Universitatea Craiova
Clasament

Etapa următoare:
Vineri, 4 septembrie 2026
20:30 CFR Cluj – Farul Constanța
Sâmbătă, 5 septembrie 2026
15:00 FC Botoșani – Sepsi OSK
17:30 UTA Arad – Csikszereda
20:30 Dinamo București – FCSB
Duminică, 6 septembrie 2026
17:30 Petrolul Ploiești – Corvinul Hunedoara
20:30 Oțelul Galați – Rapid București
Luni, 7 septembrie 2026
17:30 FC Voluntari – FC Argeș
20:30 Universitatea Craiova – Universitatea Cluj







