Stranieri aradeni

Arădeanul Albert Stahl s-a deblocat la Csikszereda chiar înaintea meciului cu UTA

Spre deosebire de UTA, Csikszereda a abordat meciul de Cupă, de la Bistrița, cu câțiva juctori care – de obicei – nu joacă în SuperLigă și a obținut rezultatul maxim. Viitorul adversar al Bătrânei Doamne s-a impus cu 2-0 pe terenul pe care Bătrâna Doamnă pierdea calificarea în sferturile de finală ale ediției precedente a Cupei.

Primul gol al partidei l-a marcat arădeanul Albert Stahl. În minutul 42, fostul mijlocaș al celor de la UTA a marcat cu capul din 6 metri, după centrarea lui Czekus. A fost primul gol al lui Stahl în tricoul ciucanilor. Golul 2 al formației lui Nagy a căzut în penultimul minut de joc, când un alt fost utist, Răzvan Trif, a tras la poartă, Greab a respins în față, iar Eppel a înscris tot cu capul din 8 metri.

La Bistrița, Csikszereda a jucat în formula:  Karacsony – Al. Szabo, Palmeș, Hegedus, Czekus (Paszka 79′) – Tajti (Horvath 58′), Veres (cpt.) – Stahl (Szalay 58′), Toth (Dar. Bota 65′), Rz. Trif – Magyar (Eppel 58′).

UTA – Csikszereda, din cadrul etapei a 8-a a SuperLigii, se joacă sâmbătă, de la ora 17,30, pe arena „Francisc Neuman”, din Arad.








Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button