SuperLiga, etapa a 8-a: Șumudică și Sabău au dat-o la pace, Farul e la a patra remiză la rând!

Vineri
CFR Cluj – Farul Constanța 0-0
În săptămâna în care i-a pierdut și pe Abeid și Korenica și nici nu a putut legitima alți jucători, CFR Cluj a reușit – totuși – să obțină un rezultat pozitiv cu Farul. A ieșit un 0-0, pe care constănțenii îl digeră greu la ce ocazii au fost la poarta lui Vâlceanu, cu toate că și gazdele au ratat două situații mare, prin Biliboc, jucător care e și el ofertat. Elevii lui Ioan Ovidiu Sabău şi-au arătat intenţiile ofensive, în Gruia, încă din start, după ce Ganea a lovit bara. Era minutul 3, iar clujenii au replicat cu ocazia lui Simao, mingea fiind scoasă de R. Munteanu în corner, în minutul 8. Biliboc nu l-a putut învinge pe portarul oaspeţilor, în minutul 35 şi a fost egal alb la pauză. Farul a cerut penalty în minutul 55, când Ganea şi Braun s-au duelat în careul clujenilor, dar arbitrul Radu Petrescu nu a acordat nimic. Biliboc nu a reuşit să treacă de Munteanu nici în minutul 66, iar constănţenii au trecut şi ei pe lângă gol, în minutul 76, prin Njike şi Gustavo Martins. Farul a fost echipa ce a atacat mai mult, iar „feroviarii” s-au mulțumit cu punctul ce îi duce la cota 10 puncte. Trupa de pe Litoral e la o lungime de undă în față, cu a patra remiză consecutivă.
Vineri, 4 septembrie 2026
CFR Cluj – Farul Constanța 0-0
Sâmbătă, 5 septembrie 2026
15:00 FC Botoșani – Sepsi OSK
17:30 UTA Arad – Csikszereda
20:30 Dinamo București – FCSB
Duminică, 6 septembrie 2026
17:30 Petrolul Ploiești – Corvinul Hunedoara
20:30 Oțelul Galați – Rapid București
Luni, 7 septembrie 2026
17:30 FC Voluntari – FC Argeș
20:30 Universitatea Craiova – Universitatea Cluj
Clasament

Etapa următoare:
Vineri, 11 septembrie
Ora 18.00 Farul Constanța – UTA
Ora 21.00 FK Csikszereda Miercurea Ciuc – Dinamo
Sâmbătă, 12 septembrie
Ora 18.30 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – CFR 1907 Cluj
Ora 21.30 FC Rapid – FC Voluntari
Duminică, 13 septembrie
Ora 15.00 FC Argeș – FC Botoșani
Ora 20.30 Corvinul Hunedoara – Universitatea Craiova
Luni, 14 septembrie
Ora 18.00 Universitatea Cluj – Oțelul Galați
Ora 21.00 FCSB – Petrolul Ploiești
FOTO: farulconstanta.com







