Superliga

SuperLiga, etapa a 7-a: Istvan Kovacs face praf derby-ul, dar Dinamo sărbătorește! Formațiile din Secuime – umilite la Botoșani și Arad!

Vineri

CFR Cluj – Farul Constanța  0-0

În săptămâna în care i-a pierdut și pe Abeid și Korenica și nici nu a putut legitima alți jucători, CFR Cluj a reușit – totuși – să obțină un rezultat pozitiv cu Farul.  A ieșit un 0-0, pe care constănțenii îl digeră greu la ce ocazii au fost la poarta lui Vâlceanu, cu toate că și gazdele au ratat două situații mare, prin Biliboc, jucător care e și el ofertat. Elevii lui Ioan Ovidiu Sabău şi-au arătat intenţiile ofensive, în Gruia, încă din start, după ce Ganea a lovit bara. Era minutul 3, iar clujenii au replicat cu ocazia lui Simao, mingea fiind scoasă de R. Munteanu în corner, în minutul 8. Biliboc nu l-a putut învinge pe portarul oaspeţilor, în minutul 35 şi a fost egal alb la pauză. Farul a cerut penalty în minutul 55, când Ganea şi Braun s-au duelat în careul clujenilor, dar arbitrul Radu Petrescu nu a acordat nimic. Biliboc nu a reuşit să treacă de Munteanu nici în minutul 66, iar constănţenii au trecut şi ei pe lângă gol, în minutul 76, prin Njike şi Gustavo Martins. Farul a fost echipa ce a atacat mai mult, iar „feroviarii” s-au mulțumit cu punctul ce îi duce la cota 10 puncte. Trupa de pe Litoral e la o lungime de undă în față, cu a patra remiză consecutivă.

Sâmbătă

FC Botoșani – Sepsi OSK  5-0

Covăsnenii primiseră trei goluri în 7 meciuri de la revenirea în SuperLigă, dar la Botoșani au dat-o grav în bară. Moldovenii au umilit-o cu 5-0 pe Sepsi, după ce scorul pauzei era 4-0. Partida a început excelent pentru gazde. Mailat a deschis scorul în minutul 9, din penalty, pentru ca tot el să marcheze câteva secunde mai târziu, la capătul unui atacat rapid și pasa ideală a lui Mitrov. Acesta din urmă l-a lăsat singur cu portarul și pe Dumiter (24) și fostul atacant al celor de la UTA nu a greșit. Mitrov a preluat rolul de marcator în minutul 36, când a înscris cu un șut trimis din apropierea porții. Mailat s-a accidentat la această fază și a fost înlocuit imediat cu Bodișteanu. Scorul putea fi 5-0 la pauză, însă Dumiter a ratat a doua lovitură de la 11 metri dictată de Andrei Moroiță. Moldovenii au lăsat-o mult mai ușor în repriza secundă, iar golul cu numărul 5 a căzut de abia în minutul 77. Gazdele au beneficiar de a treia lovitură de la 11 metri, pe care Markovic transformat-o, moment în care Laszlo Dioszegi, șeful lui Sepsi, a părăsit loja arenei din Botoșani. A fost cel mai drastic eșec suferit de Sepsi la nivelul primei ligi, în timp ce Botoșani a mai câștigat de trei ori la o astfel de diferență, cu Gaz Metan, Petrolul și ACS Poli.

UTA Arad – Csikszereda  5-1

Arădenii s-au urcat pe „valul” victoriei cu FCSB și i-au predat o lecție de fotbal Csikszeredei, în fața propriilor fani. În primele13 minute, UTA a avut două goluri anulate pentru offside, la Coman și Ouaneh. Sota a lovit transversala de la distanță, iar deschiderea scorului a venit normal. În minutul 32, Roman a pasat perfect în fața porții și Coman a fost acolo, ca și la meciul cu FCSB. A fost doar 1-0 la pauză, dar  Abdallah a majorat rapid avantajul echipei sale, în minutul 50, după acțiunea în dreapta a lui Dorobanțu. Venit de pe bancă, Tzionis a făcut 3-0, profitând de acțiunea lui Coman și șutul acestuia în bară. Imediat oaspeţii au redus din diferenţă prin Eppel, în minutul 65, dar japonezul Sota a sprintat extraordinar după pasa lui şi a înscris cu toată opoziția lui Pap. Era minutul 81, dar conturile avea să le închidă Padula, cu un șut de la distanță deviat de un adversar. UTA are 9 puncte şi e pe locul 13, iar Csikszereda e ultima, a 16-a, cu un singur punct.

Dinamo București – FCSB  2-1

Considerat cel mai bun arbitru român, Istvan Kovacs a făcut praf derby de România, pe care Dinamo l-a câștigat, evoluând o oră de joc în superioritate numerică. Karamoko a ratat prima ocazie a meciului de pe Arcul de Triumf, cu Târnovanu care a fost la post în minutul 7. Apoi, portarul „roş-albaştrilor” l-a blocat și pe Musi în careu. Apoi, a ieșit la rampă Kovacs, care nu a dat fault și penalty la duelul Korenica şi Cîrjan, nici după verificarea VAR. 9 minute mai târziu (31), „centralul” din Carei l-a eliminat foarte uşor Duarte, care l-a pălmuit ușor pe Mărginean, care-l îmbrâncise. Un minut mai târziu, arbitrul a dat penalty pentru FCSB la un atac al lui Opruţ la Boutoutaou, dar VAR-ul i-a demonstrat lui Kovacs că se înșeală. În minutul 36, Pascual a deschis scorul pentru Dinamo, după o centrare din lovitură liberă a lui Armstrong și o greșeală în lanț a defensivei celor de la FCSB. În al doilea minut al prelungirilor, Garita a marcat, însă Istvan Kovacs a anulat golul dând fault în atac. Târnovanu a reuşit să scoată alte două mingi periculoase şi s-a intrat la pauză.

La reluare, Stoian a trimis o lovitură de cap periculoasă, iar Dinamo a replicat prin şutul lui Armstrong, respins de Târnovanu. Bellaarouch a scos şi el la capul lui Pădurariu, în minutul 67, imitat de Târnovanu, patru minute mai târziu, la şutul lui Verreth ce s-ar fi dus sub transversală. Tot Târnovanu a reţinut şutul lui Cîrjan, în minutul 73, pentru ca portarul roş-albaştrilor să nu mai aibă reacţie la autogolul lui Arad. Mijlocașul celor de la FCSB și-a băgat balonul în proprie poartă cu capul, după reluarea aceluiași Pascual.  Era minutul 78, dar Miculescu a aprins finalul, după un șut cu dreptul, de pe 16 metri, ce s-a dus în dreapta în stânga lui Bellaarouch. În minutul 84, dinamoviştii au primit penalty, comis, dar și apărat de Târnovanu în faţa lui Armstrong. Meciul s-a terminat 10 contra 10, căci Cîrjan a primit al doilea galben pentru simulare. S-a terminat 2-1 și Dinamo rămâne lider, cu 17 puncte, iar FCSB este pe 6, cu 11 puncte.

Vineri, 4 septembrie 2026

CFR Cluj – Farul Constanța  0-0

rezumat video

Sâmbătă, 5 septembrie 2026

FC Botoșani – Sepsi OSK  5-0

Mailat 9, 10, Dumiter 24, Mitrov 36, Markovic 77

rezumat video

UTA Arad – Csikszereda  5-1

Coman 32, Abdallah 50, Tzionis 63, Mino Sota 81, Padula 84 / Eppel 65

rezumat video

Dinamo București – FCSB  2-1

Pascual 36, Arad 78 (autogol) / Miculescu 84

Cartonașe roșii:  Cîrjan (Dinamo) 90+1 / Duarte (FCSB) 31

rezumat video

Duminică, 6 septembrie 2026

17:30 Petrolul Ploiești – Corvinul Hunedoara

20:30 Oțelul Galați – Rapid București

Luni, 7 septembrie 2026

17:30 FC Voluntari – FC Argeș

20:30 Universitatea Craiova – Universitatea Cluj

Clasament

Etapa următoare:

Vineri, 11 septembrie

Ora 18.00 Farul Constanța – UTA 

Ora 21.00 FK Csikszereda Miercurea Ciuc – Dinamo

Sâmbătă, 12 septembrie

Ora 18.30 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – CFR 1907 Cluj

Ora 21.30 FC Rapid – FC Voluntari

Duminică, 13 septembrie

Ora 15.00 FC Argeș – FC Botoșani

Ora 20.30 Corvinul Hunedoara – Universitatea Craiova

Luni, 14 septembrie

Ora 18.00 Universitatea Cluj – Oțelul Galați

Ora 21.00 FCSB – Petrolul Ploiești

FOTO: Cristi Preda (gsp.ro)








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button