Andrei Dorobanțu are deja contribuțiile lui Țuțu, din tot sezonul trecut: „Ne uităm la echipele aflate peste noi în clasament”

Adrian Mihalcea a decis să schimbe fotbalistul under din banda dreaptă a defensivei de la un sezon la celălalt. Mark Țuțu a plecat la Petrolul și de la Slobozia a venit, sub formă de împrumut, Andrei Dorobanțu.
Titular în toate cele 9 meciuri oficiale ale Bătrânei Doamne, fotbalistul de 22 de ani are deja contribuțiile lui Țuțu din tot sezonul precedent. În cele 35 de meciuri bifate, fostul utist a reușit trei pase decive, iar Dorobanțu a marcat deja două goluri, unul în campionat și altul în Cupă și pasa decisivă pentru Abdallah, din succesul de ieri, cu Csikszereda (5-1). „Chiar dacă am câștigat clar, ne-au pus și ei probleme, au avut și ei mai multe situații în prima repriză. Ne-a fost nouă mai greu să îi deschidem, deși am avut și două goluri anulate. Dar, în a doua repriză, cum era normal, cred că și-au dorit și ei să înscrie și, automat, am avut spații mai mari. Sperăm că aceasta a fost săptămâna în care am reușit să deblocăm, victoria ne-a lipsit foarte mult, sper să continuăm această serie”, a spus apărătorul lateral al arădenilor.
Dorobanțu recunoaște că a avut nevoie de o scurtă perioadă de acomodare, în special cu noii colegi. Între toate, conexiunea cu Peter Ouaneh, și el un jucător nou sosit la UTA și în fotbalul românesc, era importantă. Iar diferența dintre fotbalistul care era depășit clar în meciul cu Oțelul, din etapa secundă și cel de azi e vizibilă. „Da, și Peter era nou aici, ca și mine. Până ne-am acomodat unul cu altul și ne-am acomodat amândoi cu jocul echipei, a durat puțin, dar acum se pare că ne înțelegem, suntem omogeni. Personal, mă simt bine la Arad. M-am acomodat cu orașul, cu colegii, cu stadionul și suporterii. Chiar mă simt foarte bine aici. Legat de suporteri, îmi amintesc de la Slobozia, că, parcă, nu veneau atâta de mulți în deplasări. Am fost plăcut surprins să văd câți ne-au încurajat cu FCSB și la Lupeni. Anul acesta cred că au așteptări mai mari de la noi, dar și noi avem așteptări mai mari de la ei, să ne ajute și să ne încurajeze mai mult”, a mai punctat fundașul dreapta al Bătrânei Doamne.
A fost și săptămâna în care fotbaliștii de calitate din atacul arădenilor s-au deblocat. Coman, Abdallah și Tzionis au marcat goluri importante, iar Roman sau Papeau au contribuit prin pase decisive. „Da, este mult mai simplu și pentru că noi, fundașii, să ne facem partea. Adică să recuperăm mingea și să le-o pasăm lor, știind că avem jucători cu calitate, care știu să țină de minge și să încheie acțiunile. Ai mai mult timp să respiri, să gândești și, automat, este mai ușor”, mai consideră Andrei Dorobanțu.
Chiar dacă a câștigat ieri, UTA doar a egalat-o pe U. Cluj pe locul 13, dar diferența față de un loc de play-off este de doar 2 puncte. „Ne uităm la echipele aflate peste noi în clasament și nu la cele aflate sub, pentru că încă este început de campionat, cumva. Un șir de două-trei victorii poate să te propulseze pe primele locuri, dar e și reversul medaliei, un șir de două-trei înfrângeri te poate duce spre subsol. Acum ne gândim doar la meciul greu cu Farul. N-au mai pierdut de etape bune și jucăm pe terenul lor. E adevărat, nici nu au mai câștigat de câteva etape, dar va fi un meci greu pe terenul lor, unul destul de dificil. Este o echipă care pasează bine, are posesia în aproape fiecare meci. Dar este un sistem deja cunoscut în Superligă, ne-am întâlnit cu câteva echipe care joacă așa și cred că nu o să ne fie chiar atât de greu să facem un joc bun”, a concluzionat fotbalistul curtat și de FCSB în urmă cu un an.
FOTO: Claudia Carp







