În ce context a învățat Adi Mihalcea „De la Dunăre la Sena”? „Nu știu dacă am voce, dar măcar mă agit”

UTA și-a făcut pauza de la întrecerile oficiale ceva mai liniștită, odată cu succesul obținut cu Sepsi, pe teren propriu, semnat de Andrei Dorobanțu, în minutele de prelungiri. Manifestările de bucurile ale lui Adrian Mihalcea au rămas întipărite pe retina fanilor arădeni, cei din peluza Iosif Petschovschi având și ocazia să cânte alături de antrenorul „roș-albilor”.
Acesta a luat microfonul și dat tonul imnului utiștilor, de la Dunăre la Sena. „Am învățat și imnul. L-am cântat de vreo zece ori într-o anumită conjunctură despre care nu vreau să vorbesc și de aceea îl știam. Este un imn frumos, lucrurile plăcute le-am avut la toate echipele, pentru că nu este primul imn pe care l-am învățat și pe care îl țin minte. Nu știu dacă am voce, dar măcar mă agit. Am spus mereu că îmi place ceea ce văd la Arad, legat de apropierea față de fani. Nu am avut nici o problemă până în momentul de față, chiar și în momentele dificile, când meciurile poate nu au decurs exact așa cum și-au dorit și ei. Suporterii au fost alături de echipă, iar acest lucru este extraordinar. Vezi că munca ta dă roade chiar și atunci când rezultatele nu sunt cele pe care ți le dorești”, a menționat Adi Mihalcea.
La 50 de ani împliniți în luna mai, antrenorul „roș-albilor” are un sprint bun, pe care și-l etalează ori de câte ori simte că echipa sa se descătușează. S-a întâmplat după UTA – Petrolul, cu golul lui Roman din minutul 90+4, apoi după reușite lui Benga, cu Corvinul, anulată ulterior de arbitrii de la VAR și ultima oară cu Sepsi, când Dorobanțu a scuturat plasa, în minutul 90+1. „Și după golul cu Corvinul am sprintat, dar am rămas doar cu sprintul. Reacțiile nu sunt doar la finalul meciului, sunt momente în timpul partidei care sunt importante pentru echipă. Toți antrenorii știu ce înseamnă aceste lucruri”, a mai transmis Mihalcea.







