Mihalcea a recunoscut că UTA putea pierde și mai rău la Botoșani și susține: „Pauza ne-a dat cu două luni în spate!”

UTA a luat patru goluri de la Farul în precedenta deplasare din SuperLigă, dar jocul ei nu a arătat atât de rău precum a arătat astăzi, la Botoșani. Diferența de pe tabelă e tot de două goluri, 0-2 și nu 2-4, dar moldovenii au mai avut două goluri anulate prin decizii la limită, dar și alte 4-5 ocazii imense. Iar replica ofensivă a „roș-albilor” s-a redus la cele două șuturi de la distanță semnate de Tzionis și Roman, parate de Anestis.
La finalul meciului, Adrian Mihalcea era foarte îngrijorat de cele întâmplate în nordul Moldovei și a recunoscut că echipa sa nu a contat nici un moment în acestă seară. „O prestație mult sub așteptări, îngrijorătoare pe alocuri. Meciul de astăzi va trebui să-l avem ca exemplu de așa nu trebuie să jucăm. Am început cu multe greșeli personale și am culminat prin a primi două goluri, nu am avut nici ofensiv multe realizări. În a doua, schimbând puțin, împingând liniile mai sus, am avut ceva oportunități, dar rezultatul putea să fie mult mai mare”, a spus antrenorul celor de la UTA, la conferința de presă de după meci.
Mai departe, Mihalcea s-a arătat preocupat și pentru meciurile ce urmează, unele foarte grele, acasă, cu CFR și în deplasare, cu FC Argeș și Dinamo. „Mă îngrijorează că pe noi această pauză ne-a dat cu două luni de zile de pregătire înapoi. Am avut șapte jucători la lot care au venit în cap, la care s-au adăugat accidentările survenite săptămâna trecută. Am terminat cu patru băieți care aveau crampe musculare și s-au simțit încărcați pe inghinali. Deci lucrul acesta mă îngrijorează mai mult în perspectiva meciurilor care vor urma. Și nu știu dacă putem să recuperăm vreunul dintre cei accentați și, dacă arătăm în continuare cum am arătat astăzi, poate să fie dramatic acest final de tur”, a completat Adi Mihalcea.








Hai las-o, ca n-am avut nici o idee tactica ofensiva…doar niste centrari oarbe..de stilul
poate pica mingea pe careva in careu. Doar dupa intrarea lui Pospelov a inceput sa se vada o centrare cu scop. Apropo, de ce nu a intrat Pospelov de la inceput ? Benga nu poate sa duca toata apararea in spate. Iar atacul…nu mai vorbesc…Abdalah si Papeau au multe kilograme in plus. Praf am fost meciul asta !
E greu sa mai spui ceva,dar totusi pot spune PRAF d-l Mihalcea, PRAF Ivanov,,Praf UTA si atat
Pai cu mentalitatea asta, nici nu mai are rost sa jucam atunci.Echipa dd start oricum a fost prost facuta, de schimbari nici nu mai zic, foarte tarziu facute sj de cele mai multe ori, neinspirate.
Acum e nevoie de înțelegere pana treci puntea. Greșeli pe toate planurile. Jucători,, pocniti” angajați pe bani de insolventa. La fotbal e furtună perfecta. Toată lumea angajează antrenori străini. Majoritari valoroși sunt străini, nu autohtoni, care se pierd pe la reprezentativa. Nu poți aștepta să scoată Abdallah golul din pălărie mereu. E nevoie de idei. Școală străinilor nu e cu pile. Și dacă ar fi te elimina fenomenul curat. Sa ne ferim de jucători balcanici. Nu vedem pe TV unde e fotbalul inventat de englezi? Nu la Pristina sau Sofia !! Deci calm, ca la cutremur.!!
Hahaha, bine am spus in timpul meciului ca o sa vina cu vrajeli Mr.Mihalcea. La ce declaratie a dat inseamna ca trebuie sa nu ne asteptam la multe de la urmatoarele meciuri. Eventual sa ne obisnuim cu ideea ca o sa mai luam vreo 4-5 in urmatoarele partide. Daca pe noi o pauza de 3 saptamani ne da inapoi cu 2 luni poate ca toti oamenii implicati ar trebui sa se uite in oglinda si sa se gandeasca sa faca altceva cu viata lor. Poate fotbalul nu e de ei. N-are rost sa se chinuie pe ei insisi si pe noi daca nu sunt in stare. Sa lase locul altora care pot.
Atunci cand se accidenteaza tot lotul este strict vina staff-ului in frunte cu Mihalcea. Eu stiu ca si in perioada Unirea Slobozia,domnul Mihalcea,a avut 2-3 jucatori cu ruptura de ligamente,rog jurnalistii sa verifice. Eu de cand spun suporterilor utisti ca antrenorii romani sunt „de râs”,vorba domnului Mihalcea.
Daca declarația asta pare șocantă de celelalte ce sa mai spunem? Toată lumea e vinovată mai puțin el. Toate aceste accidentări eu nu cred că sunt întâmplătoare, staful oare chiar nu are nici o vina?
Jucătorii au venit ca din vacanță !?!?.. păi Abdalah și-a continuat vacanța cu inca un meci ca integralist, am înțeles că i sa promis că va fi titular când la adus, dar totuși!?!?
Aceste declarații nu au cum sa fie rostite de un antrenor profesionist, însă sunt normale având în vedere amatorismul pe care l-a găsit la acest club.
Observ că și unii din cei mai optimiști fani ai echipei au ajuns la concluzia că sfârșitul e aproape. Poate in al doișpelea ceas se va întâmpla o minune sI acest club va mai putea fi salvat….dar e tot mai greu.
Văzând ce sa întâmplat azi in Spania nu pot decât să fiu invidios, daca aveam și noi hotărârea și curajul lor cu siguranță nu i-am fi permis lui Falcă să își bată joc de echipa noastră de mai bine de 20 de ani.