Juniorii mari ai UTA-ei ratează dramatic calificarea în play-off, echipele U 15 și U 16 – printre cele mai bune din țară!

După două sezoane la rând în care și-a dus toate echipele în play-offul Ligii de Tineret / Elitelor, Academia UTA va privi de la distanță lupta pentru titlu la categoria juniorilor U 18 și U 17. Ambele meciuri decisive de pe terenul celor de la CFR Cluj au fost pierdute la două goluri diferență, ambele într-o manieră dramatică, iar dezamăgirea e cu atât mai mare. UTA U 16 era calificată demult printre cele mai bune 16 echipe din țară, în timp ce puștii născuți în anul 2012 nu au avut să-și ia punctele necesare de pe terenul Ripensiei. Menționând că echipele U 14 și U 13 nu au avut meciuri în acest weekend, vom lua pe rând partidele jucate la Cluj și Timișoara.
Liga de Tineret: CFR Cluj – Academia UTA 4-2
Sandu Gaica, Adi Ungur și Nicholas Stupar s-au bucurat pentru debutul lui Roland Szabo în SuperLigă, în meciul de la Botoșani, dar, pe de altă parte, știau că prezența căpitanului era importantă pentru meciul decisiv pentru calificarea în play-off, de la Cluj, cu CFR-ul. Și, totuși, cel puțin o repriză, Luca Meze s-a descurcat bine la 15 ani, ba chiar a deschis scorul la un corner bătut de Sandu. Era minutul 18, iar 14 minute mai târziu, golgheterul Angelo Zvenca a majorat avantajul utiștilor după un voleu, tot din centrarea din dreapta a lui Sandu.
Lucrurile au început să meargă prost încă de la pauză, când Macovei a trebuit să părăsească terenul din cauza unei accidentări. Iar CFR-ul a ieșit foarte motivată de la cabine și a întors meciul în 21 de minute. Fiștea (47), C. Rus (57), Matei (58) și Covaci (66) au înscris în poarta lui Popescu, iar ca tacâmul să fie complet, Zvenca a fost eliminat pentru un dublu avertisment.
S-a terminat 4-2, iar CFR-ul termină pe locul 2 sezonul regular al seriei de Vest, în timp ce UTA alunecă până pe poziția a 7-a și va evolua în play-out alături de U. Cluj, Sepsi, Oxigen București, FC Argeș, Kids Tâmpa, Petrolul și Interstar Sibiu. În play-off vor juca FCSB, Rapid, Farul, Dinamo 1948, Csikszereda, U. Craiova, CFR Cluj și Viitorul Cluj.
UTA U 18 a jucat la Cluj în formula: Al. Popescu – Cijevschi, Meze, Bituleanu, Margan – Macovei (45 Dogan), Picioruș (72 Gherman) – Sandu (72 Roateși), Hangu (52 Pășcălău), Ile (72 Drăgușin) – Zvenca.
Liga Elitelor U17: CFR Cluj – Academia UTA 2-0
Chiar dacă desfășurarea meciului nu a avut nimic în comun cu cea a colegilor mai mari, se poate spune că și UTA U 17 a pierdut dramatic calificarea în play-off. Boțoc și Bene au punctat pentru CFR Cluj în debutul celor două reprize, dar, în rest, arădenii au cam făcut jocurile. Iar ratările au fost rarisime și au fost semnate de Pelau-Oprea, Cotuna, Bătrân-Buchardt, în timp ce Manolache a lovit bara.
S-a încheiat 2-0, CFR Cluj câștigă seria de Vest, iar echipa antrenată de Marius Ciubăncan termină pe poziția a 6-a. Dacă ar fi câștigat, arădenii prindeau play-offul în detrminentul celor de la Csikszereda, pe care i-au învins în meci direct. Așa, însă, „roș-albii” vor evolua în play-out, alături de U. Craiova, U. Cluj, Sepsi, Petrolul, Kids Tâmpa, Inter Star Sibiu, Oxigen București. În play-offul Ligii Elitelor vor evolua: FCSB, Farul, Rapid, CS Dinamo, CFR Cluj, Viitorul Cluj, FC Argeș și Csikszereda.
UTA U17: Andreescu – M. Rădoi, Balabaș, D. Rădoi (77 Iovanovici), Bacalu – Burtă (62 Vidac), Cotuna (75 Herlo) – Pelău-Oprea, Manolache, Contra (Abu Lebda 62) – Bătrân-Buchardt (77 Popov)
Liga Elitelor U16: Ripensia – Academia UTA 0-6
Contra Ripensiei, teamul pregătit de Dinu Donca și Costel Bogoșel a câștigat al 10-lea meci din 11 disputate în sezonul regular, dar termină pe locul 2 în seria de Vest, căci a fost decisiv eșecul intern cu U. Cluj. La Timișoara, împotriva celor de la Ripensia, UTA a marcat prin: Urs (28, 43 și 78), Cătană (83), Bud (85) și Paven (89).
UTA U16: Pașca (46 Țone) – Cătană, Rozniciuc, Muscalu (46 Barta), Antal ( 46 Mustață) – Bud, Paven, D. Popa, Baltag – Urs, Talpaș (46 Gallizioli)
La această categorie de vârstă sunt două serii în campionatul play-off, iar UTA va juca în a doua, alături de: FC Argeș, Rapid, Steaua, Dinamo 1948, U. Cluj, Politehnica Timișoara și CFR Cluj.
Liga Elitelor U15: Ripensia – Academia UTA 0-4
Ca și colegii de la U 18 și U 17, UTA U 15 a jucat meci decisiv pentru calificarea în play-off în deplasare. Doar că adversarul era mult mai abordabil și asta s-a dovedit și în iarbă. „Roș-albii” au trecut cu 4-0 de Ripensia, la Timișoara, după reușitele semnate de Oprea (17), Secianschi (49), Gorea (53) și Stan (67).
Cu cele 3 puncte, UTA prinde locul 4 în seria a 4-a și va juca în play-off (seria a doua), alături de: Rapid, FC Argeș, Steaua, CSM Unirea Alba Iulia, CFR Cluj, Poli Timișoara și U. Cluj.
Pe Bega, Mihai Roșca și Daniel Donca i-au folosit pe: Oprean – Neagu, Vinter (46 Burcă), D. Secianschi, Lăzărescu – D. Fricățel (46 S. Fricățel), Oprea (67 Iamandii), Gorea, Ilisie, Dan (46 Breban) – Ciocondar (62 Stan).
FOTO: Academia CFR 1907 Cluj







