UTA Arad

În seara în care a pierdut la Arad, Marius Șumudică îi transmite UTA-ei: „Se va bate jos!”

Marius Șumudică e antrenorul cu care CFR Cluj a pierdut un meci oficial la Arad, după exact două decenii. Pe 23 septembrie 2006, Mara a centrat din stânga și Dănălache a înscris din mijlocul careului, pentru precedentul succes arădean în Liga 1, împotriva formației din Gruia. Între timp, CFR-ul a devenit campioana provinciei, chiar în detrimentul „Bătrânei Doamne” și duminică seară a plecat învinsă de pe Mureș, după reușita lui Omar El Sawy, din minutul 55.

Rezultatul, dar și prestația modestă a echipei sale, i-a dat din nou prilejul lui Marius Șumudică să vorbească despre salvarea de la retrogradare, dar a băgat-o și pe UTA în „oală”. Apoi, antrenorul CFR-ului și-a nuanțat declarația, ce a părut că este dată din frustrare. „Eu știu în ce m-am băgat. Inclusiv Mihalcea nu a crezut că noi ne batem să scăpăm de retrogradare. Vedeți cât de strâns e campionatul, credeți că UTA nu se bate jos? Vă spun eu că UTA se bate acolo. Vă aduceți aminte de Sepsi? A terminat pe locul 7 și a picat. (n.r. de ce o băgați pe UTA în horă chiar în seara în care a câștigat?) Am spus că, în opinia mea, toate echipele din play-out se bat pentru evitarea retrogradării. Eu nu doresc ca UTA să retrogradeze. Pierzi trei meciuri în play-out și ești la retrogradare”, a declarat Șumudică, la conferința de presă susținută, aseară, la Arad.

Continuându-și raționamentul, Marius Șumudică a numit cele cinci echipe ce vor juca 100% în play-off, pentru ca pe celelalte să le anunțe că vor lupta pentru supraviețuire, fără excepții. „Cred că echipele care se bat la play-off sunt cincim pe care le știm: FCSB, Dinamo, Rapid, Craiova și U Cluj. Mai e un loc. Toate celelalte se bat la retrogradare. E alt campionat acolo. Ai pierdut două meciuri, ai alunecat în clasament. Se înjumătățesc punctele. UTA are 15 puncte, ceea ce înseamnă 8 puncte după înjumătățire. Echipa de pe locul de baraj are acum 11 puncte, deci șase după înjumătățire. E un meci diferență, e matematică”, a mai declarat „principalul” clujenilor.

Antrenorul celor de la UTA nu vrea să intre în polemică cu Șumudică: „Fiecare este îndreptățit să spună ce vrea”

Nici după eșecul de la Arad, dublat de un joc modest al CFR-ului, Adrian Mihalcea nu crede că Marius Șumudică nu se bate până la final pentru play-off. „CFR este în continuare înaintea noastră. Eu cred că ei tot la play-off se gândesc, de la președinte până la ultimul angajat. Este departe de ei gândul că s-ar putea bate pentru evitarea retrogradării. Este o declarație de circumstanță. Dacă ar fi câștigat astăzi, cred că…Dar, noi am fost inspirați să nu le oferim această posibilitate, dar este o echipă bună. Când au făcut schimbările și noi am făcut pasul în spate, nemaivând prospețime, au devenit periculoși”, consideră Mihalcea.

Aflând mai apoi că Șumudică a băgat-o pe UTA printre echipele care se vor bate pentru salvarea de la retrogradare, Adi Mihalcea a fost puțin nelămurit, dar tot a dat un răspuns blând. „Nu aș vrea să comentez declarațiile colegilor mei. Fiecare este îndreptățit să spună ce vrea. (n.r. Șumudică a revenit și a spus că și UTA se va pentru supraviețuire dacă va juca în play-out). Cu siguranță, dacă ajungi în play-out, te bați la retrogradare. Am o relație foarte bună cu el…”, a mai spus fostul atacant al celor de la Dinamo, care l-a bătut în premieră pe Marius Șumudică în duelul antrenorilor.

Adi Mihalcea, despre aspectul financiar în lupta pentru play-off: „Se știe!”

Oarecum, antrenorul celor de la UTA aprobă lista celor 5 echipe care vor juca în play-off și a recunoscut că partea financiară ar putea face diferența în lupta pentru Top 6. „Spuneam mai devreme că cele cinci echipe sunt foarte puternice din toate punctele de vedere. Te poți bate cu ele, dacă reușești. Astăzi nu vreau să discut despre situația financiară și să dezvolt un subiect despre care știu că voi știți mai multe decât mine. Acesta este adevărul. Am avut un dialog deschis și sunt subiecte pe care nu trebuie să le dezvolt. Sunt doar antrenor. Știți situațiile financiare, medicale și sportive. Le cunoașteți!”, a spus Adi Mihalcea în fața jurnaliștilor duminică seara.

FOTO: Sorin Dan Cârstea

 

 








Un comentariu

  1. Sumudica venise la trei puncte. Nici el nu-și explica cum a putut pierde Argeșul cu ei. Cumnat cu Andone și-au spălat rufele în familie. Sumudica e clătinat ca la o călătorie cu vapor cu pescaj mic. Visează sa ajungă pe,, uscat”. Produs al unei gazetarii de scandal are un circuit scurt între fotbalul turcesc de mana a treia și disperării stagionale pe la noi. Nu convinge , nu da siguranță, merge pe câștiguri de inflație în aria tinerilor antrenori lipsiți de noroc.!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button