UTA Arad

UTA – FC Botoșani, pe mâna unui „ecuson FIFA” tot mai respectat în fotbalul românesc

Primul meci al săptămânii din etapa a doua a grupelor Cupei României, disputat între două formații din SuperLigă, beneficiază de arbitrajul unuia dintre cei mai în vogă „centrali”  români. Marian Barbu (38 de ani) este cel care va fluiera mâine, de la ora 19, confruntarea dintre UTA și FC Botoșani, ambele formații având nevoie de victorie pentru a avea cu adevăraș șanse la un loc în sferturile de finală ale Cupei României.

Arbitrul din Făgăraș (Brașov) se va afla la cel de-al 13-lea meci stagional, după ce a condus 8 partide în SuperLigă și alte patru internaționale, din postura de „ecuson FIFA”. Atât UTA, cât și FC Botoșani au mai fost fluierate de Barbu în acest sezon. Moldovenii, în etapa a doua, cu ocazia remizei interne cu Rapid, iar arădenii, în runda a 5-a, în eșecul, 1-2, pe „Cluj Arena”, cu Universitatea.

În stagiunea trecută, brașoveanul a fluierat-o în trei rânduri pe „Bătrâna Doamnă”, în acel 3-3 de poveste, cu U. Craiova, de la Arad, după ce oltenii aveau triplu avantaj în minutul 83, dar și în alte două deplasări. În prima dintre ele, „roș-albii” aveau să bifeze primul eșec stagional, 0-2, cu Rapid, după care în iarnă, au obținut remiza de pe litoral, 1-1, cu Farul.

Marian Barbu a devenit un arbitru respectabil de vreo 3-4 sezoane încoace, căci înainte a avut destule meciuri cu probleme și în multe dintre ele UTA a avut de suferit. Ca să le enumerăm pe scurt: 2-2 cu Dinamo, 1-2 cu FCSB, 1-2 cu Petrolul, 1-1 cu CS Mioveni sau 1-2 cu Hermannstadt, toate partide jucate în deplasare de arădeni.

Mâine, Barbu va fi asistat de Romică Bîrdeș (Pitești) și Alexandru Vodă (Alba Iulia), rezerva celor trei fiind timișoreanul Claudiu Gaitin.

Fiindcă vorbim despre o confruntare dintre două prim divizionare, avem și VAR, iar HUB-ul de la Mogoșoaia vor lua loc: Adrian Costreie (Voluntari) și Mihai Artene (Vaslui).

Observatorii federali se numesc Octavian Șovre (Bihor) și Aurel Ionescu (București).








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button