Viitorul Arad

Viitorul a defilat la Deva (doar) după pauză și a urcat pe podium! Piț: „Reacția a fost bună, rămânem concentrați!”

Ca și Progresul Pecicam cealaltă divizionară terță arădeană ce a jucat astăzi, Viitorul era cu spatele la zid la pauză. Echipa „roș-albă” era condusă cu 1-0 de CSM Deva, pe arena de la poalele cetății, dar a avut o reacție excelentă în repriza a doua și a întors soarta meciului cu patru goluri în poarta lui Raț. De altfel, goalkeeperul nou promovatei are pe conștiință golul de 1-2, scăpând în poartă șutul de la distanță al lui Filimon. Apoi, portarul Rusu a salvat golul egalizator, iar pe final tandemul Larosa – Sas a continuat să se joace cu defensiva lui Ciprian Luca.

Adi Piț: „Era cazul ca Dumnezeu să-și mai întoarcă fața și către noi”

De altfel, antrenorul devenilor s-a bucurat de reîntâlnirea cu Adrian Piț, cei doi jucând împreună la UTA în Liga 1, în sezonul 2002-2003. „Revederea cu Cipri e mereu plăcută, pentru mine s-a terminat și bine, lui nu-i venea să creadă cum a pierdut acest meci. Într-adevăr, prima repriză a fost a lor, nu am prea contat și asta pentru că nu ne dezmorțisem ca lumea după drumul de 3 ore de la Arad. Am fost moi de la încălzire, apatici în joc, nu ne-am ajutat deloc între noi. În schimb, după pauză, a fost cu totul altceva. Am făcut și două înlocuiri, am schimbat și sistemul, dar și unii jucători pe posturi și cred că i-am dominat clar. Sigur, se poate spune că portarul lor a greșit grav la golul nostru al doilea sau ne-a scos Robi cu o intervenție incredibilă la 1-2, însă era cazul ca Dumnezeu să-și mai întoarcă fața și către noi. Cu Ghiroda am pierdut inexplicabil două puncte, cu Pecica, la fel, se mai compensează lucrurile”, ne-a declarat antrenorul secund al celor de la Viitorul.

Dacă cu Poli II, diferența a făcut-o Cătălin Hlistei, de această dată, Gabriel Larosa și Ianis Sas le-au scos peri albi devenilor. „Când câștigăm meritul e al tuturor, al echipei, când pierdem, la fel. Dar, într-adevăr, azi Gabriel și Ianis au fost cei care au făcut diferența. Sperăm să-i vadă cine trebuie, căci sunt jucători tineri, de valoare și merită să joace mai sus. Și mai sunt și alții, cu condiția să rămână cu picioarele pe pământ și să continue să muncească”, a adăugat fostul mijlocaș al celor de la AS Roma.

Viitorul ajunge la patru victorii consecutive și un provizoriu loc 3 în clasmanetul din C7. „Nu ne uităm în clasament, căci mai e mult până departe. Preocuparea noastră este să-i ținem concentrați pe copii, să vină cu plăcere la antrenamente și să joace la fel. Azi am avut două fețe la Deva, rămânem cu reacția bună din a doua repriză și, bineînțeles, punctele ce ne ajută să lucrăm pe moral și încredere înainte de derby-ul de la Pecica, pe care – de asemenea – vrem să-l câștigăm”, a încheiat Adi Piț.

CSM Deva – Viitorul Arad Cermei 1-4

Cum s-au marcat golurile:

1-0 (Min. 20): Bacrău trece de Lobonț în careu, centrează perfect pentru Liviu Herci, acesta reia cu capul în Ștef, mingea îi revine și înscrie

1-1 (Min. 62): Larosa driblează doi adversari, îi pasează pe 16 metri lui Ianis Sas, care egalează cu un șut la vinclu

1-2 (Min. 67): Vlad Filimon șutează puternic de la 30 de metri și înscrie cu largul concurs al lui Raț

1-3 (Min. 84): Contră a arădenilor, Gabriel Larosa driblează doi adversari și înscrie cu un șut plasat, cu dreptul, din 9 metri, ușor lateral dreapta

1-4 (Min. 86): Ianis Sas face dubla, cu un șut din voleu de la 12 metri

Formații:

Deva: Raț – Kelemen, Negrilă, Gyorfi, Doboș – Juhos, Herci – Chițimia (59 Goly, 74 Ciucurescu), Toma, Bacrău (74 D. Popa) – An. Roșu. Antrenor: Daniel Bona.

Viitorul:  R. Rusu – Clej, Pantea, Lobonț, Ștef (46 R. Ronai) – Mendy – Larosa (87 Butar), Sas (90 Olatunji), Hațegan (46 Ghergar, 87 Catanzariti), Filimon – Hlistei. Antrenor: Cristian Sculici.

Arbitri: Horațiu Mailat (Mureș) – Cosmin Bogdan, Cristian Slavu (ambii din Cluj). Arbitru rezervă: Gabriel Toma (Mureș)

Observator arbitri: Dorin Voina (Caraș-Severin)

Delegat de joc: Zeno Bundea (Bihor).

 








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button