UTA Arad

Mihalcea: „Anapoda, ilogic, păcat că am luat gol pe o astfel de decizie…Dinamo a câștigat meritat!”

UTA e a șaptea echipă din SuperLigă care pierde pe terenul celor de la Dinamo. De altfel, „câinii roșii” au un parcurs perfect în fața propriilor susținători, iar duminică seara au făcut diferența prin execuțiile lui Armstrong (min. 44) și Pinto (min. 67).

Arădenii nu au făcut un joc tocmai rău, însă ca și în alte deplasări le-a lipsit ceva ca să fructifice șansele pe care și le creează. Iar golurile sunt luate, de multe ori, pe naivități, cum a fost și cea a lui Tzionis, de la reușita de 2-0 ce a închis – practic – meciul cu bucureștenii. Iar golul de kinogramă al scoțianului Armstrong a venit în momentul în care UTA era în zece oameni, căci Marcel Bîrsan oprise jocul ca fundașul ucrainean să se ridice de la pământ ca urmare a unui tampon pus de Zandbergen, după care l-a trimis la marginea tarenului timp de un minut. Iar Adi Mihalcea a spus ce a înțeles din explicațiile arbitrilor. „Este o decizie schimbată acum două săptămâni. Regulamentul, de fapt, e schimbat și orice întrerupere a meciului vine automat cu așteptarea celui care a cerut sau pentru care s-a făcut oprirea jocului, un minut. Da, e mai complicat un pic, e anapoda, ilogic, chiar nu înțeleg, dar ăsta e regulamentul. Am întrebat, mi s-a explicat foarte frumos. Păcat că pe o astfel de decizie am luat gol cu un minut înainte de pauză, eu cred că altfel s-ar fi desfășurat jocul”, a comentat antrenorul „roș-albilor”, care – totuși – ar fi trebuit să știe că această regulă e valabilă începând de la Cupa Mondială din această vară. Ca și cea cu schimbările, în cazul în care un jucător nu iese la timp, ca să intre rezerva sa.

Altfel, Adrian Mihalcea nu are multe explicații de oferit într-o seară dintre cele pe care le-am mai văzut și la Craiova sau Cluj, cu Universitatea, când calitatea superioară a adversarilor și-a spus, până la urmă, cuvântul. „Am întâlnit o echipă foarte agresivă și motivată. Am încercat și, în multe momente, am respectat foarte bine planul de joc. Ne-am propus să închidem spațiile și să stăm foarte compacți în zona doi, aproape de jumătatea noastră și de a pleca pe contraatac. Păcat de acel gol luat înainte de pauză. După, am încercat să ieșim puțin mai sus, s-au deschis niște spații de care au profitat, iar golul doi vine pe o astfel de greșeală. O victorie meritată a celor de la Dinamo, dar i-am felicitat pe băieți pentru atitudine, pentru faptul că au încercat, la fiecare minge, să o câștige și să îi pună în dificultate pe cei de la Dinamo. Încheiem o săptămână cu trei jocuri destul de încărcate pentru noi și vom merge înainte. Nu s-a așteptat foarte multă lume să câștigăm aici, ne-am dat silința, dar trebuie să faci mult mai mult pentru a reuși să câștigi contra celor de la Dinamo, în această perioadă”.

La final, Alin Roman a spus că a avut impresia că UTA a respectat-o prea mult pe Dinamo, cel puțin în prima repriză. „Le-am cerut mai mult curaj jucătorilor pentru acest meci. Știam ce înseamnă Dinamo pe propriul teren, știam ce atmosferă va fi la meci și, drept dovadă, ne-au dominat la un moment dat. Așadar, le-am cerut mai mult curaj și au avut, dar atâta încât să reușim să plecăm cu un rezultat pozitiv. Dar, sincer, sunt mulțumit de ceea ce au realizat, în mare parte, băieții mei”, a completat Mihalcea.

În fine, tehnicianul a spus că deja se gândește la meciul cu Petrolul, de vineri după-amiază de la Arad. De altfel, Mihalcea l-a și schimbat spre final pe Mino Sota, pentru ca japonezul să nu riște un avertisment ce i-ar fi adus suspendarea pentru partida cu „lupii galbeni”. Cu certitudine, UTA va termina etapa 14-a pe locul 10, cu 18 puncte, tot atâtea câte are și CFR-ul, cu mențiunea că trupa lui Șumudică are un golaveraj ceva mai bun.

FOTO: gsp.ro








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button