Mihalcea o vede pe Dinamo pe podium, dar cum rămâne cu UTA? „Tragem cu dinții, nu dezarmăm!”

UTA nu i-a ținut piept liderului SuperLigii, în etapa a 14-a a SuperLigii. Dinamo s-a impus cu 2-0, a urcat din nou peste U. Craiova în clasament și speranțele de titlu rămân vii, în special în rândul fanilor.
Adi Mihalcea a recunoscut în diverse rânduri că e unul dintre susținătorii clubului pentru care a performat la începutul anilor 2000, dar nu dorește să vorbească răspicat despre visul dinamoviștilor. „E o echipă care până în momentul de față, în acest campionat, nu a pierdut acasă și cred că e de ajuns. Adică e foarte dificil aici să câștigi puncte. E o echipă ce arată putere, am și declarat că va fi una dintre echipele care se va bate clar pentru primele trei locuri, pentru cupele europene. Apoi, vine acel play-off unde sunt numai echipe bune, iar între ele se poate întâmpla orice”, a spus antrenorul celor de la UTA, care, provocat de ziariști, a spus că nu e cazul ca el să se gândească la banca lui Dinamo, atâta timp cât lucrurile merg atât de bine în tabăra bucureștenilor.
Întrebat la conferința de presă de după meci dacă UTA nu poarte fi printre primele 6 echipe la finalul sezonului regulat, Adi Mihalcea a spus: „Încercăm, ne străduim, tragem cu dinții, dar și azi am fost 16 inși, 18 cu doi portari. Uitați-vă ce loturi competitive au celelalte echipe, noi când trebuie să facem schimbări suferim un pic. Și e adevărat că pentru a ajunge în play-off îți trebuie rezultate bune legate. Dar nu dezarmăm, dacă se poate bine, dacă nu, vom încerca să ne clasăm din nou pe un loc bun”.
UTA va termina penultima rundă a sezonului regular pe locul 10, iar distanța față de play-off poate crește la 6 sau 5 puncte dacă FCSB o bate pe U. Cluj sau Farul pe Voluntari.
FOTO: gsp.ro







