UTA Arad

Benga rămâne optimist și după primul eșec intern al sezonului: Jocul merge, suntem o echipă solidă, unită și așteptăm ceea ce va urma”

După UTA, Petrolul este echipa la care Alexandru Benga are cele mai multe meciuri din carieră. Experimentatul fundaș a avut și șansa golului în fața fostei echipe, după o fază fixă, la care a reluat cu capul pe lângă poartă. Apărătorul de 37 de ani nu a putut face nimic la singurul gol al meciului, semnat Ioniță, fiind prins departe de adversar de pasa lui Căpușă.

La final, căpitanul UTA-ei a avut multe regrete pentru punctele pierdute, mai ales că: „Nu meritam să pierdem”. Apoi Benga consideră că echipa arădeană trebuie să rămână și cu prestația bună de vineri seară. „Într-adevăr, se încheie o perioadă foarte lungă în care nu am pierdut acasă și din punctul ăsta de vedere suntem puțin supărați. Pe de altă parte, cred că am făcut un meci bun. Poate în alte partide nu am avut o prestație atât de solidă și am reușit să câștigăm. Astăzi, contra unei echipe bune a campionatului, am controlat partida, am avut ocaziile mai mari, ei au marcat pe o tranziție pozitivă. Eroarea este normală și face parte din joc, se întâmplă. Și, în final, am alergat după egalare, dar n-am reușit să o obținem. Asta este, rămânem cu impresia că am făcut un meci bun, vom analiza foarte bine în această pauză competițională și mergem mai departe. Asta e competiția și mergem cu încredere mai departe”, a declarat Benga, la finalul confruntării cu Petrolul.

Ca și antrenorul Adrian Mihalcea, liderul vestiarului utist consideră că meciul s-a jucat și la ratările colegilor săi la scorul de 0-0. „Nu știu dacă au avut mai mult noroc ei, dar momentele decisive au reușit să le gestioneze mai bine. Pentru că noi am avut două ocazii foarte mari. Dacă mingea intra în poartă și se concretiza presiunea pe care noi am pus-o, căci am controlat ostilitățile, altfel se desfășura partida. Ei au reușit să concretizeze acea situație pe care au avut-o, după care a fost un joc de tranziții în care noi am căutat egalarea, iar ei au căutat să dea lovitura decisivă. Asta este, cum am zis, astfel de situații se întâmplă. E o competiție, cum am zis mai devreme, mergem mai departe cu încredere, pentru că eu zic că jocul merge. Suntem o echipă solidă, unită și așteptăm ceea ce va urma”, mai consideră Benga.

Fundașul de 37 de ani a bifat cea de-a 13-a prezență în SuperLigă, în acest sezon, el absentând doar la meciul cu Oțelul Galați, din etapa a doua, din motive de ordin tehnico-tactic și la Mioveni, cu FC Argeș, când a fost suspendat.








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button