Returul a început cu o revanșă pentru liderul Ligii a IV-a Mavros: Victoria Felnac – CS Socodor 3-0

Liderul Ligii a IV-a Mavros început returul exact cum a terminat turul, cu un succes frumos pe teren propriu, în fața uneia dintre echipele cu pretenții în campionat. După 4-3 cu Bocsigul, a urmat un sec 3-0 cu Socodorul, singura formație ce reușise să o încurce pe VI-FE în acest sezon, chiar în runda inaugurală, cu acel 1-1 semnat de Pirtea în prelungiri. Asta după ce Ristin, mijlocaș care lipsește de pe gazon de o lună, după accidentarea de la Curtici, deschisese scorul repede, în minutul 11.
Și partida de astăzi a fost parțial complicată, mai ales prin prisma ratărilor elevilor lui Radu Popa din prima repriză. După nici 1 minut de joc, Muntean și-a încercat deja șutul de la 18 metri, iar Mucha a avut o primă intervenție. Ciornei a încercat și el vigilența lui Rusu de pe 16 metri, dar ocazia primei reprize a avut-o Șulea. Fostul atacant al celor de la FC Bihor a trecut de Belcea a ajuns unu la unu cu Mucha, care, însă, a intervenit excelent. Goalkeeperul oaspeților a fost la post și la execuția lui Leucuța, de la 22 de metri și era doar mijlocul primei părți. Foarte activ în stânga, Răchită a pătruns până în careu, dar centrarea sa în fața porții a fost ghicită de Mucha. De abia pe finalul mitanului s-a mai vzăut în atac și trupa lui Tibi Darazs. Derzsi a văzut învăluirea lui Ciornei, dar centrarea în careu a ajuns în pumnii lui Rusu.

Parcă, vizitatorii s-au întors ceva mai montați de la cabine, dar „Balu” Derzsi a tratat superficial două mingi primite în poziții bune de la Lezeu. Mai întâi, atacantul crescut de Crișul a întârziat finalizarea și a fost blocat, iar apoi a tras pe lângă poartă. În această repriză, gazdele au decis că vor să fie mai pragmatice și au deschis tabela la prima lor șansă. Epure a pierdut o minge în jumătatea adversă, Răchită l-a lansat lung pe Șulea, acesta a plecat în viteză de la mijlocul terenului, l-a driblat și pe Mucha, înainte să înscrie. Rusu a mai avut treabă la șutul de la distanță a lui Pirtea, înainte ca echipa sa să aștearnă liniștea. În minutul 71, Istin a centrat din corner și Leucuța a punctat cu capul din 10 metri. Din acel moment, a fost doar o echipă pe teren, iar Mucha i-a refuzat golul lui Răchită, respingându-i cu vârful degetelor un șut din colțul careului, dar nu a mai putut face nimic în minutul 80. Atunci, același Răchită a centrat din stânga, iar Andrei Șulea și-a plasat șutul cu stângul lângă bara de la colțul lung.

R. Popa: „Băieții m-au ascultat, le-am transmis că trebuie să avem răbdare”
Felnacul își continuă, astfel, marșul, iar când se uită în spate o mai vede doar pe Frontiera Curtici, la o distanță de 5 puncte. „Eram sigur că ne așteaptă o partidă dificilă, pentru că Socodorul este o echipă solidă a campionatului. Venea și după două înfrângeri, era clar că o să-și vândă scump pielea la Felnac. Dar, băieții m-au ascultat, le-am transmis că trebuie să avem răbdare, chiar dacă nu marcăm în prima repriză. Știam că în repriza a doua putem duce jocul mult mai bine decât restul echipelor și asta s-a și întâmplat. Chiar vorbeam că în prima etapă am ratat victoria nemeritat, dar fotbalul îți oferă echilibru tot timpul dacă îl respecți. Adică, te pregătești și faci ceea ce trebuie până la final. Noi am câștigat în prelungiri două meciuri, întotdeauna există echilibru dacă respecți ceea ce faci. Urmează un joc la Sebiș, unde dăm peste o echipă solidă, mai ales pe teren propriu. Dar oriunde mergem trebuie să avem atitudinea necesară pentru a face un joc bun și pentru a obține ceea ce ne propunem. Ne concentrăm pe meciul cu Sebiș, cel mai important de până acum din campionat și mergem pas cu pas până la pauza de iarnă”, a declarat Radu Popa, care a nu l-a putut folosi pe Lazăr cu Socodorul, acesta fiind bolnav. Totodată, Ristin are putea reapărea pe gazon de abia la anul.

Mako: „Probabil, ne-a lipsit și norocul, jocul echipei a fost destul de bun”
Așadar, Socodorul ajunge la trei eșecuri la rând și a coborît de pe locul 2, pe locul 4, la doar trei puncte de formația de pe poziția a 7-a, deținută de Șiriana. „Un meci disputat, am avut ocazii foarte mari. Dacă marcam noi la 0-0, era cu totul altfel meciul, dar, din păcate, noi ratăm, iar ei marchează. Probabil, ne-a lipsit și norocul, jocul echipei a fost destul de bun. Am jucat și împotriva poate celei mai bune echipe din campionat și atunci ai nevoie și de șansă ca să scoți un rezultat bun. Obiectivul este clar, play-offul, încercăm să fim acolo și eu zic că vom fi. Ne așteaptă un meci foarte important acasă, cu Bocsigul și sper să-l câștigăm”, a menționat Sebastian Mako, titularizat de Tibi Darazs în fața defensivei.
Formații:
Felnac: Rusu – T. Bodri, Țugulescu, Groza, Istin (54 Muntean) – Muntean (59 Păduraru), C. Șiclovan (45 S. Măgulean), L. Bodri, Răchită (85 Drîglă) – S. Leucuța (77 Pasăre), Șulea (85 I. Varga).
CS Socodor: Mucha – Ciornei (77 Ardelean), Belcea, Țoca, Copil – S. Mako (65 Șerengău) – Derszi (77 Oniță), Purtan, Epure, Lezeu (65 Flueraș) – Pirtea (71 Calău).
Arbitri: Ionuț Nicoraș – Florin Vesa, Sebastian Pantea.
Observatori AJF: Adrian Apătean, Eugen Roșu
Marius Tamșa







