„Centralul” Răzvan Rusu a primit o ofertă de la Bocsig, după sprintul de la meciul cu Zădăreniul: „Nota 10!” + VIDEO

Returul Ligii a IV-a Mavros a început cu imagini rare în fotbalul românesc. La meciul dintre Olimpia Bocsig și Mureșul Zădăreni (scor 2-1), arbitrul Răzvan Rusu a impresionat în special prin prestația sa fizică. La un moment dat, „centralul” din Șiria sprintează printre jucătorii celor două echipe, în încercarea de a fi cât mai aproape de fază.
Momentul este colorat de ramarca lui Marius Abrudean, conducătorul clubului din Bocsig, care i-a și făcut o ofertă: „Arbitre, nu vii la noi? Serios! 3 mii de lei pe lună îți dau! N-am jucători să fugă așa tare. Nota 10! Fuge arbitru mai mult ca voi, mă! Vai!”, a fost remarca hazlie a „oficialului” celor de la Olimpia. „Îi mulțumesc, dar m-am lăsat de fotbal, mă concetrez pe arbitraj acum”, i-a răspuns Rusu, într-un material pentru ProSport.
Răzvan Rusu are 29 de ani, s-a născut în comuna arădeană Șiria și este ca instructor de fitness și CrossFit la o sală de forță din Timișoara. A devenit arbitru în anul 2018, cochetând și cu cariera de fotbalist ca junior al clubului UTA și mai apoi ca fundaș central la formația localitatea natală, dar și în Liga a IV-a Timiș. „M-am lăsat total în pandemia din 2020 și mă concentrez pe arbitraj. Din păcate, am ratat trei examene de promovare în Liga 3-a, cu toate că am avut cei mai buni parametrii fizici din țară. Teoria m-a tras puțin în jos, apoi concurența a fost foarte mare, dar nu mă las. Fac parte din Programul Cavalerii Viitorului 8, în februarie voi susține noi teste, apoi voi primi două meciuri și, dacă va ieși totul bine, din sezonul viitor voi arbitra și la Liga 3-a. Dar nu vreau să mă opresc aici, îmi doresc să ajung și la Liga 2-a și, cu puțin noroc, cine știe. Cu toate că sunt conștient că va fi destul de greu, dar încă vreau să visez”, a afirmat Rusu.
După ce a terminat Facultatea de Automatică și Calculatoare, din cadrul Politehnicii Timisoara, arădeanul a început și Facultatea de Educație Fizică și Sport. Răzvan Rusu e unul dintre cei mai apreciați instructori de fitness și CrossFit din orașul de pe Bega, participă și la concursuri, iar arbitrajul îl ajută să se mențină în formă. „În meciurile mai ușoare, alerg între 8 și 9 kilometri, la cele mai dificile, cum a fost și cel de la Bocsig, între 10 și 11 kilometri, chiar și peste. Alerg pentru că pot și-mi place ca jucătorii să mă vadă mereu în zona mingii, e clar că poți lua decizii mai bune dacă ești aproape de fază. Revăzându-mi și eu sprintul de la acel meci, îmi dau seama că am avut undeva la 30 de kilometri pe oră. Știu asta pentru că mă conometrez și singur, până la urmă e important ca aceste calități ale mele să mă ajute să ajung să arbitrez mai sus”, a mai spus arbitrul arădean.
Sursă VIDEO: TV Arad – «Glasul Tribunei», în parteneriat cu AJF Arad







