UTA și FC Bihor și-au anulat amicalul de astăzi, motivul e legat de vreme!

Până la urmă, Adrian Mihalcea nu-și va vedea jucătorii la lucru într-un meci amical, așa cum și-a dorit imediat după eșecul cu Petrolul. Inițial, „oficialii” arădeni legaseră un amical cu Progresul Pecica pentru dimineața zilei de sâmbătă, pe „ICRTI”, după care a apărut posibilitatea unei noi întâlniri cu FC Bihor, care rămăsese fără adversar după ce maghiarii de la DVSC i-au anunțat că au multiple probleme medicale.
Confruntarea trebuia să se joace astăzi, de la ora 15, pe „Banatul” din Sânnicolau Mic, dar în această dimineață, Adrian Mihalcea și Erik Lincar au decis să nu riște accidentări ale jucătorilor în condițiile unei suprafețe de joc la limita practicabilității. De trei zile plouă abundent în vest, iar terenurile, cu excepția sinteticelor, au avut de suferit.
Și, cum nu se pune problema ca arădenii și orădenii să se întâlnească pe o suprafață artificială, testul de azi a fost anulat. Iar cei de la UTA completează: ”Echipa va efectua un antrenament normal”







