Anii 1966-1967…stadionul Vagonul ( cel vechi de lângă uzină) . Grupuri de trei-patru copii veneau cu jumătate de oră mai repede la antrenament..Se aşezau pe iarba terenului şi-l urmăreau pe Maty  bacsi cum  trage cu coasa prin iarbă , după care ţinea de căpăstru un catâr ce trăgea după el un tăvălug.

Dinspre Gai ,veneau Kicsi ( Dimeny), Fodor şi subsemnatul, coboram la UTA din tramvaiul 4 , traversam  piaţa de la UTA , pe lâgă tipografie şi ne întâlneam cu un alt grup : Baltă, Gal, Pantiş, Nădăban, Pele( Vincze), Lipitor, Lucaci, ne întâlneam la trecătoarea de lâgă Fabrica de Strunguri. Ei veneau dinspre Şega şi  Şilvaş. La teren făceam joncţiunea cu alte două grupuri, cel al orăşenilor: Iuhasz, Leac, Calmore, Suciu, Chişbora,Secianschi, fraţii Calimente, Cura şi cel al grădiştenilor: Tavi Ardelean,Croitoru, Gângă…Toţi veneam mai repede de ruşinea de a nu întîrzia , de a-l mulţumi pe nea Hăran, antrenorul şi pentru mulţi , cel de-al doilea nostru tată.

Printre cei din zona, Silvaş-Pîrneava a sosit şi un băiat înalt , foarte slăbănog , cu umerii drepţi.

Cum te cheamă măi băiete? , l-a întrebat cu glas blajin Alexandru Hăran

Pityu…răspunde lunganul.. Pityu şi mai cum?..urmează următoarea întrebare..Gal,răspunde timid  băiatul de pe strada Griviţei. 

Noa, numa bine că şi-aşa nu avem portar, zice mulţumit nea Sandu.

Nu ”le-avea „ însă cu poarta, iar ochiul lui nea Hăran l-a împins ceva mai în faţă, ca stoper de marcaj( pe atunci se juca cu libero şi stoper de marcaj).

I-a găsit imediat locul. Acolo a rămas şi pe acel post avea să se afirme. Era un băiat cu personalitate şi nu supăra pe nimeni, chiar dacă de multe ori,el era cel care reprezenta ţinta ironiilor „ şmecherilor” din echipele de mai târziu.

Între timp Pişta Gal( în fotografie, cel mai înalt din rândul de sus) s-a dezvoltat, trupul devenindu-i de invidiat, şi-a perfecţionat jocul la cap, devenind imperial în multe meciuri jucate în toate diviziile României. Era comparat ca alură şi stil de joc cu Alexandru Boc.

Nu se certa cu nimeni pentru drepturile lui.

„În ultimul timp petrecut  printre   tinerii fotbalişti pe care îi antrena la UTA, nu primise banii pe 16 luni. Niciodată nu  s-a dus la conducere să se plângă de acest lucru, în schimb alţi colegi de-ai lui zilnic erau pe la birou. Primul lucru , când am venit la UTA, la conducere, am căutat să achit datoriile clubului. Am chemat-o pe soţia lui Gal şi i-am înmânat un plic cu toată suma  pe acele luni.”, ne-a spus Alexandru Meszar, ieri la aflarea veştii.

Este primul  din generaţia de aur a Vagonului care trece în nefiinţă.

Ptyule….aşteaptă-ne pe iarba din Rai  şi uită-te la  Maty bacsi  cum trage cu coasa prin ea. Pregăţi-ne terenul  că sosim şi ceilalţi încet, încet.

Dumnezeu să te odihnească-n pace.

 Ioan Hamza