zTOP ARTICOLE

Răzvan Burleanu câștigă un nou mandat în fruntea FRF, Lupescu a luat doar 78 de voturi din totalul de 254 exprimate





Preşedintele în exerciţiu al Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu (33 de ani), a câştigat, miercuri, un nou mandat la conducerea FRF, încă din primul tur de scrutin, el fiind votat de 168 dintre cei 254 de membri afiliaţi prezenţi la Adunarea Generală de alegeri desfăşurată la Casa Fotbalului.

Principalul său contracandidat, Ionuţ Lupescu, component al „generaţiei de aur”, a obţinut doar 78 dintre voturile preşedinţilor de cluburi şi ai Asociaţiilor Judeţene. Pe locul trei s-a clasat fostul fotbalist Marcel Puşcaş, cu 8 voturi, iar pe cel de-al patrulea Ilie Drăgan, fost lector al Şcolii Federale de Antrenori, care nu a strâns niciun sufragiu.

„Azi aţi fost fermi şi mândri. La rândul meu sunt mândru că fac parte din această familie. Deşi recunosc că nu a fost un fleac, i-am ciuruit. Vă rog ca şi la următorul vot să îmi susţineţi echipa în Comitetul Executiv. Voi fi un preşedinte care va face totul pentru unitate. O unitate a oamenilor de bine”, a spus Răzvan Burleanu imediat după numărarea voturilor.

La rândul său, fostul fotbalist Ionuţ Lupescu a afirmat în faţa membrilor afiliaţi: „În primul rând mulţumesc celor care m-au votat, precum şi celor care nu m-au votat. A fost datoria mea să vin şi să încerc să redresez fotbalul românesc. Sper ca dumneavoastră să reuşiţi acest lucru. Vă doresc să faceţi performanţă”.

Votat doar de 8 preşedinţi de cluburi, Marcel Puşcaş s-a arătat dezamăgit de rezultatul obţinut. „Este ultima mea zi în fotbalul românesc. Vă mulţumesc mult pentru tot”, a precizat el.

Chiar dacă nu a obţinut niciun vot, Ilie Drăgan a afirmat că a fost o onoare să participe la alegerile pentru preşedinţia FRF. „Îi felicit pe ceilalţi trei candidaţi pentru rezultatele obţinute. Le transmit că pentru mine a fost o onoare să fiu alături de ei în cadrul acestor alegeri”, a adăugat Drăgan.

La Adunarea Generală au asistat Servet Yardinici, membru în Comitetul Executiv al UEFA şi Bjorn Vassallo, directorul asociaţiilor naţionale din Europa în cadrul FIFA, precum şi trei reprezentanţi ai Ministerului Tineretului şi Sportului, Dacian Stan, Florin Moroşan şi Cezar Anghel. De asemenea, au fost prezenţi antrenorul Mircea Lucescu şi fostul fotbalist Cristian Chivu, în calitate de invitaţi ai candidatului Ionuţ Lupescu.

Răzvan Burleanu conduce Federaţia Română de Fotbal din 5 martie 2014, atunci când a câştigat alegerile pentru preşedinţie în dauna celorlalţi trei candidaţi: Vasile Avram, Gheorghe Chivorchian şi Sorin Răducanu.

Agerpres









4 comentarii

  1. Sigur,ca avand la conducere sleahta aia cu lupescu,prunea,raducioiu,porumboiu si altii am fi iesit campioni mondiali si europeni.Iar fotbalul romanesc ar fi fost curat ca lacrima.

    0
    0
  2. Felicitari Razvan Burleanu !
    E bine ca a cistigat Personal ma bucur.
    Romania nu a avut o generatie de aur.
    Totul e o minciuna.
    Eu stiu ce inseamna AUR.
    CAMPIOANA OLIMPICA
    nu a fost
    CAMPIOANA MONDIALA
    nu a fost
    CAMPIOANA EUROPEANA
    nu a fost
    CAMPIOANA BALCANICA
    nu a fost
    daca era Cupa Balcanica la nivel de nationale, atunci, ne batea Bulgaria lui Lecikov ,Stoicikov cu 1-0 si ne termina.
    DE CE NOI ROMANII, NE MINTIM SINGURI
    DE CE NE UMFLAM IN PENE
    de ce facem din tintar armasar

    de ce avem regi si imparati cind suntem nime- n drum
    In toate clasamentele pe ultimile locuri in Europa, nu in lume
    A fost generatia aia mai buna ca altele proaste
    Atit.

    0
    0
  3. Pe Lupescu nu-l uita nimeni cum a intors spatele Ligii a doua seria a doua ,acum cîtiva ani in urmă si cum a ajutat cealalta serie la promovare ….cind a fost intrebat de ce favorizeaza seria A a raspuns flegmatic ,,voi sa jucati fotbal prima dată ,, ca apoi sa intrerupa transmisiile radio din seria B ,transmise de radio-timisoara in fiecare simbata dimineata ! Ma bucur enorm ca s-a facut de kăk@t pacaliciul asta de Lupescu . Sint convins ca cei din partea asta a tarii au votat impotriva lui si bine au facut !

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button